Flaviu Udrea a depus jurământul în funcția de subprefect al județului Cluj

Noul subprefect al judeţului Cluj, Flaviu Udrea, susţinut de Uniunea Salvaţi România (USR), a depus, joi, jurământul de credinţă şi a spus că misiunea sa este una administrativă, nu politică.

„Primesc această numire într-un context politic încărcat cu provocări. Sunt pe deplin conştient de contextul fragil la nivel naţional. Misiunea mea însă, aici, este una administrativă, nu una politică. Instituţia Prefectului este pilonul de stabilitate al statului în teritoriu, responsabilitatea noastră principală rămâne în orice moment cetăţeanul. Vin în această funcţie după o experienţă îndelungată în management operaţional, cât şi în administraţia publică locală. Am învăţat atât în sectorul privat, cât şi în consiliul local că rigoarea, eficienţa şi, mai ales, integritatea sunt valorile care produc rezultate durabile. Angajamentul meu este unul cât se poate de clar pentru acest mandat: în primul rând, continuitatea administrativă. Indiferent de dezbaterile politice din capitală, aici la Cluj, administraţia trebuie să funcţioneze fără sincope”, a spus Flaviu Udrea.

Prefectul Maria Forna l-a felicitat pe noul subprefect şi l-a asigurat de deschidere şi disponibilitate.

„Vă asigur de întreaga mea deschidere şi disponibilitate, astfel încât să facem lucrurile să funcţioneze, atât în cadrul Instituţiei Prefectului, cât şi în cadrul activităţii pe care o avem în relaţia cu unităţile administrativ-teritoriale, cu serviciile publice deconcentrate, în relaţia cu instituţiile de ordine şi siguranţă publică, dar şi în relaţia cu cetăţenii judeţului Cluj”, a spus Maria Forna.

Flaviu Udrea a fost consilier local al USR în comuna Floreşti, de unde a demisionat pentru a prelua funcţia de subprefect.

El a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul UBB Cluj-Napoca şi lucrează în domeniul IT. A fost candidatul Alianţei Uniţi pentru Floreşti USR+ARI la Primăria Floreşti la alegerile din 2024, unde s-a clasat pe locul 2 după actualul primar Bogdan Pivariu (PNL).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.