Flash-mob de ZIUA MONDIALĂ A EDUCAŢIEI

Ziua a fost marcată în acest an şi în municipiul Turda de un număr important de elevi, de la Şcoala Gimnazială “Horea, Cloşca şi Crişan” din oraş. “Dorind să atragă atenţia asupra zilei de 5 octombrie, Ziua Mondială a Educaţiei, un grup de aproximativ 100 de elevi ai Şcolii Gimnaziale „Horea, Cloşca şi Crişan” a realizat un flash-mob în Zona Materna, în jurul orelor prînzului. Pentru a sublinia ideea că, prin educaţie, „eroi vor fi”, aceştia s-au grupat intonînd refrenul cîntecului „Locul potrivit”. Sub privirile trecătorilor curioşi, au scandat cu toţii: „HCC sus se ridică ( Educaţia nu pică!”. Astfel, au reuşit să transmită mesajul că, în aceste ore, se sărbătoreşte, în peste 200 de ţări, EDUCAŢIA. Mîndri de şcoala în care învaţă, elevii claselor a VI-a B, a VII-a A, a VIII-a A şi a VIII-a B şi-au evidenţiat spiritul de iniţiativă, îndrăzneala, spontaneitatea şi respectul pentru actul educativ”, a precizat dna Codruţa Andreica, profesor de Limba şi literatura română la Şcoala Gimnazială “Horea, Cloşca şi Crişan” din municipiul Turda. Demersul elevilor a fost sprijinit de directorul şcolii, dna prof. Corina Achim şi de doamnele prof. Daniela Fîntînă şi prof. Codruţa Andreica. Această zi a fost declarată de UNESCO,  în 1994,  ca zi în care este sărbătorită educaţia, aceasta fiind  celebrată în peste 200 de ţări ale lumii. În România, începînd din anul 2007, Ziua Mondială a Educaţiei este  marcată anual în  5 octombrie’’ – a transmis, pentru FĂCLIA de Cluj, prof. Manuel Sebastian Bălaj.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.