Finanţare pentru „Îmbunătățirea valorii economice a pădurii”

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) deschide, în perioada 2 – 30 aprilie 2012, prima sesiune pentru depunerea cererilor de finanţare pentru “Îmbunătățirea valorii economice a pădurii”.

Fondurile nerambursabile disponibile pentru această sesiune de primire a proiectelor, aferente Măsurii 122 „Îmbunătățirea valorii economice a pădurii”, din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), sînt de 25 de milioane de euro. Alocarea totală pentru această măsură de finanţare, pînă în anul 2013, este de 135,86 milioane de euro.

Cine poate primi bani

Beneficiarii eligibili sînt proprietari privaţi de pădure, persoane fizice sau juridice și asociaţii ale acestora, forme asociative ale proprietarilor de pădure (composesorate, obști de moșneni, obști răzesești, păduri grănicerești și alții), constituite în baza Legii 1/ 2000, art. 26, dar și comune, instituții de cult deținătoare de păduri.

Printre condițiile minime pentru accesarea sprijinului financiar există obligaţia ca suprafața minimă de pădure deținută să fie de 0,5 hectare, pădurea să fie inclusă în amenajamentul silvic, dar și ca beneficiarul să deţină avizele și autorizațiile necesare, în funcție de tipul de proiect.

Pentru a primi finanţare nerambursabilă, solicitantul trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate şi eligibilitate menţionate în cadrul Ghidul Solicitantului aferent acestei măsuri de finanţare, care poate fi descărcat gratuit de la adresa www.aprdp.ro.

Pentru ce se dau banii

Prin fondurile nerambursabile oferite de Măsura 122 sînt vizate obiective ca refacerea pădurilor, achiziționarea de echipamente și mașini de tăiere pentru realizarea măsurilor tehnice pentru întreținerea pădurii, precum și producerea de puieți forestieri pentru nevoile proprii ale pădurii deținute.

Prin această măsură, nu sînt finanţate activităţile legate de asigurarea regenerării pădurii după eliminarea arboretului în urma ultimei tăieri şi nici cheltuielile aferente acesteia. De asemenea, nu sînt eligibile investiţiile în păduri şi alte terenuri acoperite de vegetaţie forestieră care aparţin statului. Anumite achiziții din cadrul proiectului pot fi făcute în funcție de suprafața de pădure deținută, detaliile fiind disponibile în Ghidul Solicitantului pentru Măsura 122.

Cîţi bani se dau

Valoarea sprijinului nerambursabil oferit pentru ”Îmbunătățirea valorii economice a pădurii” va fi de pînă la 50% din totalul cheltuielilor eligibile. În zonele defavorizate (LFA) şi siturilor Natura 2000 sprijinul public va fi de pînă la 60% din totalul cheltuielilor eligibile. Plafonul maxim al sprijinului public acceptat pentru un proiect nu poate depăşi 1.000.000 de euro, iar valoarea totală minimă eligibilă a unui proiect este de 5.000 de euro, conform prevederilor PNDR.

Unde se depun cererile

Depunerea proiectelor aferente Măsurii 122 se va face la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit al APDRP (bd. 21 Decembrie 1989, nr. 47, Cluj-Napoca, tel: 0264.590.017, e-mail: ojpdrp.cluj@apdrp.ro), zilnic, între orele 9 – 14. Termenul limită al depunerii cererilor de proiecte pentru această sesiune este luni, 30 aprilie 2012, ora 12, conform Anunţului cererii de proiecte pentru Măsura 122, disponibil pe pagina de internet a APDRP, www.apdrp.ro.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.