Finanțare pentru antreprenorii români

Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului a anunțat că antreprenorii care doresc să obţină o finanţare de până la 200.000 lei au la dispoziţie încă nouă zile pentru a se înscrie, exclusiv online, în programul Start-Up Nation 2022.

Până la termenul-limită de înscriere, 1 septembrie 2022, ora 20:00, aplicanţii cu profil, user şi parolă generate pe platforma granturi.imm.gov.ro vor putea completa, semna electronic, încărca şi ulterior transmite formularul de înscriere.

În programul Start-Up Nation există, în premieră, doi piloni: Start-Up Nation România şi Start-Up Nation Diaspora. Astfel, antreprenorii români stabiliţi în ţară, cât şi cei plecaţi peste hotare, dar care doresc să se întoarcă acasă pentru a investi într-o afacere, au posibilitatea de a obţine finanţare. Datele prezentate de minister arată că, până la acest moment, 6.461 de antreprenori s-au înscris pentru Pilonul I (Start-Up Nation România) şi 212 pentru Pilonul II (Start-Up Nation Diaspora).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.