Finanțare masivă pentru înființarea Băncii Române de Investiții și Dezvoltare

Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor Uniunii Europene (UE) privind ajutoarele de stat, o măsură adoptată de România în valoare de 1,6 miliarde euro pentru înființarea Băncii Române de Investiții și Dezvoltare.

Măsura, în valoare de 1,6 miliarde EUR, pe care am aprobat-o astăzi va permite crearea Băncii Române de Investiții și Dezvoltare, ceea ce va stimula investițiile în țară și, în cele din urmă, va sprijini creșterea economică. Banca va asigura accesul la finanțare, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii care întâmpină dificultăți în obținerea unui nivel suficient de sprijin de pe piață. Astfel, se va consolida competitivitatea și sustenabilitatea întreprinderilor care își desfășoară activitatea în UE, asigurându-se, în același timp, faptul că concurența nu este denaturată în mod nejustificat”, a declarat Margrethe Vestager (foto), vicepreședintă executivă responsabilă cu politica în domeniul concurenței.

România a notificat anterior Comisiei planurile sale de înființare a unei bănci naționale de dezvoltare cu un capital inițial de până la 1,6 miliarde euro (7,9 miliarde lei). Banca va fi înființată ca entitate deținută integral de stat, cu Ministerul Finanțelor drept acționar, și își va desfășura activitatea sub supravegherea Băncii Naționale a României.

Banca urmărește să sprijine dezvoltarea economică și socială, competitivitatea, inovarea și creșterea economică în întreaga economie a României. Concret, Banca va avea sarcina de a remedia disfuncționalitățile pieței și de a sprijini dezvoltarea economică și oportunitățile de investiții. Aceasta va interveni pentru a asigura accesul la finanțare în domeniile în care nu există suficientă disponibilitate pe piață, axându-se pe furnizarea de finanțare întreprinderilor mici și mijlocii, inclusiv microîntreprinderilor și start-up-urilor. Banca poate sprijini și proiecte de infrastructură care vizează îmbunătățirea productivității în economia României, întrucât acestea necesită, de regulă, o finanțare pe termen lung care este dificil de asigurat pe piață. Banca poate, de asemenea, să recurgă la finanțarea furnizată în cadrul instrumentelor financiare ale Uniunii, cum ar fi porogramul InvestEU, canalizând finanțarea respectivă către întreprinderile și proiectele eligibile. Astfel, banca va sprijini investițiile de importanță strategică pentru Uniunea Europeană.

Ajutorul se acordă sub forma unei injecții de capital de până la 608 milioane euro, din care se estimează că 10 milioane euro vor fi primite în 2024 în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, unui grant în valoare de 1,4 milioane euro și unor garanții de stat în valoare de 992 de milioane euro.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut