Finanțare de 150 de milioane de euro prin PNNR pentru proiectul viitorului Spital pediatric monobloc din Cluj-Napoca

Proiectul viitorului Spital pediatric monobloc din Cluj-Napoca va beneficia de o finanțare în valoare de 150 de milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – informează Consiliul Județean Cluj.

Potrivit aceleiași surse, spitalul va fi construit pe un teren de 16 hectare din zona Becaș, aflat în proprietatea Consiliului Județean Cluj, și va reuni toate secțiile actualului Spital de Copii, care în prezent își desfășoară activitatea în 14 clădiri aflate în 9 locații diferite din Cluj-Napoca.

Noul spital va avea o suprafață estimată de 40.000 mp, față de 25.000 mp cât are Spitalul de Copii în prezent, și va dispune de aproximativ 600 de paturi.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut