Filmul săptămânii

Misiuni sub acoperire, misiuni sinucigaşe. Departe totuşi de ‘The Dirty Dozen’ …

Nu voi mai analiza toate filmele supuse vizionării în cinematografele clujene. Aşa că am decis să mă axez pe unul singur, schimbând cu un drum şi titulatura rubricii, care devine filmul săptămânii.

Oferta pentru perioada 5 – 11 august, nu este una ieşită din comun, nu are nimic special, chiar nimic. O singură peliculă iese în evidenţă, Brigada sinucigaşilor/Suicide Squad (producţie Statele Unite, Canada, 2016), peliculă ce nu este departe de … benzile desenate. Surprinzător sau nu, acesta este adevărul.

Brigada sinucigaşilor are parte de la bun început, de cronici favorable, neutre, nefavorabile, în funcţie de, reiau ideea, gradul de cultură generală şi de specialitate al fiecărui spectator în parte, al criticilor, un mixaj care dă până la urmă nota definitorie. Şi filmul regizorului David Ayer se încadrează între 6. 8 şi 8, note şi medie generală de trecere ca să fim corecţi, pentru un film cu o temă arhi cunoscută, lupta dintre bine şi rău, cu un învingător previzibil.

Ce este bun ? Bune sânt efectele speciale în 3D, scenografiile costumele, coregrafiile/cascadoriile mai corect spus, muzica, parţial şi interpretările (Will Smith, Margot Robbie, Cara Delevingne, Scott Eastwood/fiul cunoscutului Clint Eastwood, Ben Affleck, Jared Leto, Viola Davis, …). Ayer propune o brigadă ieşită din comun, de la hoţi la criminali, de la frustraţi la psihopaţi, piromani, canibali, tot ce poate fi mai rău în om/oameni. Cu o singură şi mare deosebire, brigada este pusă în slujba binelui, aliniere comună la personaje celebre precum Batman, Superman, Ironman, … Şi ceva îmi spune că ne vom mai reântâlni cu această brigadă insolită, reţeta este bună şi dă roade, filmul având parte de încasări record deja. Şi ca să rămân la maleficile personaje, mai trebuie spus doar că forţa este dublată de, să nu vă mire prea mult, inteligenţă, dovadă modul spectaculos de rezolvare a cazurilor, acolo unde Guvernul federal dă greş.

La urma urmei, adrenalina, suspansul, misterul sunt bine şi foarte bine exploatate, spectatorul având atenţia captată de la bun început, greu să te ridici şi să pleci, dar şi greu să te dedici pop corn – ului …

Ce nu place ? Ei, aici e aici, finalul alambicat, încurcat, abundenţă de personaje împrăştiate în ‘n’ direcţii, final greu de descifrat. Apoi, nu toate personajele sunt bine conturate (Jared Leto de exemplu, un ‘Joker’ neconvingător, cum neconvingătoare este Viola Davisşi chiar Ben Affleck în dublul rol ‘Bruce Wayne/Batman’).

De parcă nu ar fi de ajuns, să mai notăm excesul de prăpăd al personajelor noastre, dialogurile, atitudinile, amestecul neinspirat de serios şi comic. Unora le place, unora desigur.

Repet, Brigada sinucigaşilor este un film spectaculos, care ar putea reţine atenţia prin efectele speciale, posibile viitoare premii pentru reuşita acestora.

Revin la tema filmului, apropiată de cea a celebrului The Dirty Dozen/Duzina de ticăloşi’, 1967, regia Robert Aldrich, cu Lee Marvin, Charles Bronson, George Kennedy, Telly Savalas, …; Oscar pentru efecte vizuale şi sonore), după un caz real, în care 12 deţinuţi periculoşi/condamnaţi pe viaţă sau la moarte devin soldaţi … exemplari). Dar diferenţele sunt pe cât de mari, pe atât de vizibile.

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.