Filmul La Madre / De ce, mamă? – în cinematografele din România

Prezentat în premieră mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Montreal, producţia Spania-România-Franţa „La Madre / De ce, mamă?”, va fi lansată în cinematografele din România în 24 februarie. Scenariul a fost dezvoltat în cadrul Atelierului Cinéfondation din cadrul Festivalului de la Cannes şi a fost selectat în competiţia oficială a Festivalului Internaţional de la Valladolid în 2016.

Filmul spune povestea lui Miguel, un copil de 14 ani aflat pe punctul de a fi internat într-un centru de minori din Asturias, deoarece mama lui, şomeră şi cu o viaţă personală instabilă, nu este în măsură să se ocupe de el. Miguel se vede nevoit să se ascundă în casa lui Bogdan, un fost iubit al mamei sale, român, care locuieşte într-un oraş din apropiere. Bogdan, în ciuda opoziţiei fiului său Andrei, îl ajută pe Miguel să lucreze în mod clandestin la fabrica unde acesta şi fiul lui sunt muncitori. Însă Miguel are o obsesie unică de a se întoarce la mama lui şi totul se precipită atunci când mama lui dispare dintr-o dată.

În distribuţia filmului se regăsesc şi doi actori români – Ovidiu Crişan, actor al Teatrului Naţional „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca şi Alex Stanciu, actor de origine română, stabilit în Spania.

Regia filmului este semnată de Alberto Morais, cunoscut pentru filmele „Los chicos del puerto” (prezentat şi premiat în festivaluri precum Valladolid International Film Festival, Tirana International Film Festival, Moscow International Film Festival sau IBAFF International Film Festival) sau „Las olas” (Lume International Film Festival, Moscow International Film Festival). În rolul mamei o regăsim pe Nieve de Medina, actriţa spaniolă multiplu nominalizată şi premiată pentru rolul din Los lunes al sol al lui Fernando León de Aranoa (Premiile Goya, European Film Awards, Spanish Actors Union, Cinema Writers Circle Awards).

Pentru Javier Mendo, tânărul actor care îl interpretează pe Miguel, acesta este primul rol într-un lungmetraj, cunoscut fiind în Spania pentru serialele tv Los protegidos şi Centro médico.

Din 24 februarie, filmul „La Madre / De ce, mamă?” poate fi văzut în Bucureşti (Cinema Elvire Popesco, Cinema Muzeul Ţăranului, Cinema Europa), Cluj-Napoca (Cinema Florin Piersic, Cinema Victoria), Craiova (Cinema Patria), Piatra Neamţ (Cinema Dacia), Târgu Jiu (Cinema Sergiu Nicolaescu), Braşov (Cinema One), Târgu Mureş (Cinema Arta), Deva (Cinema Patria) etc., cu avanpremiere în Cluj-Napoca, Craiova, Piatra Neamţ, Târgu Jiu şi Braşov.

M.B.

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.