Filme TIFF 2012, 1 – 10 iunie

Trei regizori…

Noutăţile celei de a 11-a ediţii se fac încet, încet cunoscute. Cunoaştem de la o zi la alta, peliculele diferitelor secţiuni, filme interesante, multi nominalizate sau premiate. Ne familiarizăm cu nume noi de regizori, noi este doar un fel de a spune, sînt noi pentru români, sînt de mare notorietate internaţională.

În rîndurile de faţă, am să mă opresc asupra unul număr de trei regizori, trei pelicule şi toate trei în secţiunea ‘Supernova’.

Încep cu pelicula Tabu, în regia lui Miguel Gomes. Nu este nici Tabu al regizorului Max Makowski (produs în 2002), nici cel al lui Murnau din 1931. Este Tabu al portughezului Miguel Gomes (n. 1972), peliculă distinsă cu ‘Alfred Bauer’ Award şi FIPRESCI Prize (Berlin, 2012), plus o nominalizare la Ursul de Aur. Miguel Gomes – regizor, scenarist, monteur, actor – este cunoscut deja publicului de pretutidndeni graţie peliculelor Meanwhile, The Face of Your Desire, Christmas Inventory (scurt metraj), Or Beloved Month of August (2008, Golden Globes Portugal), pelicule ce au adunat 17 premii internaţionale plus alte patru nominalizări.

Keep the Lights On (producţie Suedia, 2011) poartă semnătura regizorului Ira Sachs (n.1965). Ira Sachs deţine trei premii internaţionale şi alte cinci nominalizări, peliculele laureate fiind Forty Shades of Blue şi The Delta. Keep the Lights On este un film incomod prin tema abordată, cea a homosexualităţii, dar dincolo de temă stă calitatea peliculei, distinsă cu un Teddy Award la Berlin, 2012 ! La care se adaugă nominalizarea Grand Jury Prize la Sundance Film Festival 2012.

Propunerea Suediei este Play în regia lui Ruben Ostlund, film despre prejudecăţi, rasism, violenţă la vîrsta adolescenţei. Play a obţinut Coup de Coeur la Cannes 2011 (secţiunea ‘Quinzaine des Realisateurs’), Dublin Film Critics Special Jury Prize, Best Director Prize la Gijon International Film Festival, o nominalizare la Moviezone Award, Best Director Award la Tokyo International Film Festival.

Ruben Ostlund (n. 1974) a realizat opt pelicule, a obţinut 23 de premii, cum sînt Golden Berlin Bear pentru Incident by a Bank, Golden Iris pentru Involuntary (la Bruxelles), Best Director pentru Involuntary (la Geneva), Special Jury Award pentru aceeaşi peliculă (la Mar del Plata), FIPRESCI la Miami tot pentru Involuntary, FIPRESCI pentru Gitarrmongot (la Moscova).

Selecţia operată de Mihai Chirilov este una de excepţie, motive în plus de a fi siguri că 2012 va fi una de mare calitate a peliculelor propuse.

De la “Mildred Pierce” la “Dreileben”

Mai ţineţi minte miniseria Mildred Pierce ? Cu siguranţă că da. Povestea mamei care îşi creşte singură fata nu vă este străină. Cele cinci episoade, regizor Todd Haynes, vor fi prezentate la TIFF 2012, în cadrul secţiunii ‘Proiecţii speciale’.

Mildred Pierce a obţinut nouă mari premii – Eddie Award, Emmy, Golden Globes USA, Satellite Award,… – alte 29 de nominalizări, distincţii datorate nu numai realizatorilor, ci şi distribuţiei, Kate Winslet, Guy Pearce, Melissa Leo, Bryan O’Byrne, Mare Winningham, James LeGros, Murphy Guyer, Marin Ireland (am amintit actorii prezenţi în toate cele cinci episoadele).

Rămîn la secţiunea ‘Proiecţii speciale’ pentru a semnala o altă producţie ce merită atenţie, Dreileben (producţie Germania, 2010), trei pelicule independente, alţi trei… regizori. Mă refer la Mai bine decît moartea (regia Christian Petzold), Nu veni după mine (regia Dominik Graf) şi Un minut de întuneric (regia Christoph Hochhausler).

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.