Filme TIFF 2012, 1 – 10 iunie

Claude LELOUCH : “Cinematograful îmi dă energia de a mă trezi la 5 dimineaţa şi de a lucra”

Au fost 60 de minute de vis. 60 de minute în care Claude Lelouch (n. 1937) a fost un partener de discuţie plăcut, deschis, comunicativ, destins, temele abordate fiind pe cît de diverse pe atît de incitante. Practic, am intrat în laboratorul de creaţie Claude Lelouch, laborator din care nu lipsesc Un bărbat şi o femeie, date relevante despre cinematograf, producţii proprii, vizita la Moscova şi cea în Statele Unite, camera de filmat, muzică, dragoste, femei, adevăr, politică, succes de public şi de critică, critici de film, timp, actori, scenarişti, tehnicieni, război, oameni şi atitudini, festivaluri de film, Cannes 2012, Cristian Mungiu, eşec, succes, politică şi politicieni, putere, un univers fascinant. Un interviu cu Claude Lelouch nu s-ar termina niciodată. Nu are cum să se termine. Cartea se scrie în fiecare zi, noutăţile sînt multe şi interesante, chiar dacă se sare de la o idee la alta. Chiar dacă începutul se cheamă Un bărbat şi o femeie, citez, “este tatăl şi mama mea. Cu acest film am încercat să eliberez camera de filmat, actorii, scenariul. Sînt foarte bucuros să văd că foarte mulţi regizori fac acest lucru. Un bărbat şi o femeie este începutul unei mari aventuri cinematografice şi sper să mai am parte de multe minute de joc, de prelungiri, să ajung la penaltiuri dacă se poate, vrobind în termeni sportivi. Acuma, de cîte ori încep un film, mă gîndesc dacă îl pot continua şi mai ales, dacă îl voi termina. Entuziasmul meu este acelaşi. Cînd văd regizori mai în vîrstă decît mine mă simt încurajat să continui. Şi atîta timp cît vor exista regizori mai în vîrstă decît mine care şi lucrează mă voi bucura. Cinematograful îmi dă energia de a mă trezi la 5 dimineaţa şi de a lucra * Dragostea este drogul cel mai greu de găsit şi cel mai scump. Are şi efecte colaterale de nebănuit. Există patru mari subiecte : dragostea, munca, familia, prietenia. Viaţa este o mare călătorie în singurătate. S-au inventat mii de jocuri pentru a sparge singurătatea, pentru a o înlătura. Iar dintre toate jocurile dragostea este cel mai îndrîgit joc. O poveste de dragoste este un thriller, care dintre cei doi va fura sau va ucide. Dragostea este şi politică, un film de groază, o comedie, un film muzical. Prefer să vorbesc despre dragoste şi nu despre politică. Cînd am făcut Un bărbat şi o femeie, am ales o poveste extrem de complicată, povestea unei femei care încearcă să-şi reconstruiască viaţa după ce a pierdut pe cineva drag. Subiectul principal e dragostea, dragostea care e mai puternică decît orice, e mai presus de orice * Muzica se adresează inimilor noastre, nu inteligenţei. Inteligenţa are în ea prea mult sîmţ al afacerii. Inteligenţa este cea mai rea trăsătură a fiinţei umane. Inima este latura pură a oamenilor. Am încercat să fac filme care să vorbească inimii. Un bărbat şi o femeie este o poveste atemporală. Odată cu trecerea timpului, acest film îmi este tot mai drag * Cinematograful, peste tot în lume, urmează evoluţiei tehnice. Scrierea cinematografului e o scriere permanentă, continuă. Cu 50 de ani în urmă, cînd am început eu, tehnica era problema mea. Astăzi sîntem toţi realizatori. Regizorii cei mai mari de pe pămînt sînt amatorii. Standardele de azi sînt înalte. Cinematograful va avea actori care nu se vor mai preface. Consider că cinematograful este în pragul democratizării, iar cineaştii vor trebui să aibă lucruri mult mai importante de spus decît cele spuse pînă nu demult. Acest cinema care se naşte acuma e interesant. Am văzut la Cannes 2012, filmul lui Cristian Mungiu. Este admirabil, iar ultimele 20 de minute răvăşitoare. Şi filmul care a cîştigat Palme d’Or se înscrie pe aceeaşi linie a noului. Trecem într-o nouă etapă, în care actorii redevin fiinţe umane. Următorii zece ani pot fi cruciali pentru cinematograf. Sînt foarte fericit că am participat şi că particip la această evoluţie a cinematografului * Vizita mea în fosta URSS ? A fost în 1957. Nu aveam dreptul să intru în URSS, nu aveam dreptul să filmăm acolo. M-am înscris în partidul comunist, m-am înscris într-o excursie la Moscova, am luat cu mine o cameră de filmat minusculă, am ascuns-o cît mai bine. Cum făcea zgomot cînd filmam, trebuia să tuşesc ! Am făcut acest prim film al meu, am adus în Franţa şi în lume primele imagini din Rusia, aşa mi-am cîştigat şi primii bani. Dacă aş fi fost prins ar fi fost foarte rău pentru mine. Am înţeles ceva. Faptul că actorul principal din toate filmele este camera de filmat. Graţie curajului de la Moscova am devenit regizor ?Nimeni nud eţine adevărul. Există doar parfumuri ale adevărurilor * Cînd lucrezi cu actorii trebuie să acorzi atenţie stărilor cu care vin la filmări. Ei vin cu valizele lor, sînt zile cînd sînt uşoare, alte zile cînd sînt grele. Adaptez secvenţele stărilor lor de moment. Şi cînd cineva e nervos e bine să te serveşti de această nervozitate a lui * Mie îmi plac şi deştepţii, proştii, imbecilii, nu reuşesc să detesc nimic. Cred că trebuie să ştii să te adaptezi prognozei sufletului uman. Cinematograful îţi permite să vorbeşti de toate acestea. Sînt trist cănu pot face toate filmele pe care le doresc * Nu citesc cronicile de filme decît după ce văd filmele. Cronicarii povestesc întotdeauna prost. Prefer să am succes de public mai mult decît unul de critică. Succesul de public e ceva magic, demnonstrează că vorbeşti despre ceva important, esenţial. Publicul nu are întotdeauna dreptate, sînt şi etape de recuperare. Am văzut filme care au avut succes după foarte mulţi ani, mi s-a întîmplat şi mie. Cele mai bune filme le-am făcut după eşecuri. Eşecurile sînt cele mai bune şcoli. Eşecul e pozitiv dacă pledezi vinovatd e la început, nu trebuie să arunic vina pe alţii. Dacă filmul nu merge e numai vina regizorului. Eu m-am întors la şcoală de 44 de ori. Facem şcoală tot timpul vieţii noastre”.
Demostene ŞOFRON

Foto : byBarbu