Filme Comedy Cluj, 14 – 23 octombrie

Premiul Publicului – top barometru

După prima zi de festival, opţiunile publicului se îndreaptă spre Defendor (Canada, Statele Unite, Marea Britanie) – 4.35, Împreună e prea mult (Franţa) – 4.2, Prietenii (Suedia, 2010) – 4.04, Visuri mari în micul Tokyo (Statele Unite, 2006) -3.96, Tango cu ţînţari (Slovacia, 2009) – 3.54

Sînt opţiunile primei zile, sînt curios să văd ce schimbări vor fi şi dacă vor fi, ce filme vor fi preferate. Mă gîndesc numai ce bine ar fi dacă flyer-ele înmînate spectatorilor, ar conţine şi întrebări, una, două, legate de film (plusuri, minusuri). S-ar şti astfel motivele pentru care este sau nu preferată o anumită peliculă. Cred că cer deja prea mult…

Deschiderea oficială de vineri seara, a propus o peliculă interesantă, bine făcută însă, Defendor, debut în lungmetraj pentru Peter Stebbings, cu un Woody Harlesson într-un rol care ar trebui să-i aducă mai multe nominalizări şi premii. Este ceva să lupţi pentru o cauză, împotriva producătorilor şi vînzătorilor de droguri, este ceva să devii eroul oraşului, să mori pentru o cauză nobilă, salvînd tinerii mai ales. ‘Arthur’ este ‘Defendor’, o realizare actoricească majoră pentru Woody Harlesson, alegere inspirată a producătorilor.

Pelicula se încadrează perfect genului pe care Comedy Cluj 2011 îl propune spectatorilor, comedia neagră, lucru subliniat şi de ctitorul şi directorul artistic al festivalului, Sorin Dan. Din fiecare peliculă vom avea de învăţat ceva, în fiecare peliculă vor fi momente de bună dispoziţie, fiecare peliculă este o poartă deschisă (auto)cunoaşterii. Motiv pentru care pot afirma că Defendor a fost o foarte bună alegere pentru deschiderea oficială a festivalului, un început foarte bun.

Luni, 17 octombrie

19 sînt peliculele zilei de luni, 17 octombrie. Trezesc interes legitim toate. Personal optez pentru Tango cu ţînţarii (Slovacia, 2009, regia Miloslav Luther), Prietenii (Suedia, 2010, regia Josef Fares), Visul lui Adalbert (România, 2011, regia Gabriel Achim; comedie neagră bazată pe o întîmplare reală într-o fabrică din România anului 1986, anul în care Steaua a cîştigat Cupa Campionilor Europeni, dar şi anul exploziei de la Cernobîl; film în competiţia lungmetrajelor), Revoluţia felinarelor roşii (China, 2010, regia Sam Voutas), Lipit de tine (Statele Unite, 2009, regia Dave Boyle), Chiriţa la Iaşi (România, 1987, regia Mircea Drăgan), Infidelul (Marea Britanie, 2010, regia Josh Appignanesi, film în competiţie), O scrisoare pierdută (România, 1953, regia Sică Alexandrescu şi Victor Iliu), Şapte zile în Rai (Taiwan, 2010, regia Zi Jie Liu, Yulin Wang), Capela roşie (Danemarca, 2009, regia Mads Brugger), Singur în luna de miere (Marea Britanie, 2010, regia Col Spector; comedie neagră pe tema relaţiilor moderne şi nonconformiste), Boogie Woogie (Marea Britanie, 2009, regia Duncan Ward; privire ironică asupra relaţiilor internaţionale în lumea … artei !, univers dominat de succes dar şi de eşecuri).

Subliniez şi latura educativă a festivalului Comedy Cluj, situaţie în care propun profesorilor de limba şi literatura română, elevilor şi nu numai lor desigur, două pelicule. Prima este O scrisoare pierdută (1953), film cu o distribuţie de aur : Grigore Vasiliu Birlic (Brînzovenescu), Radu Beligan (Dandanache), Alexandru Giugaru (Zaharia Trahanache), Elvira Godeanu (Zoe Trahanache), Ion Finteşteanu (Farfuridi), Marcel Anghelescu (Pristanda), Ion Talianu (Caţavencu). A doua propunere vizează Chiriţa la Iaşi, tot cu o distribuţie de zile mari, Draga Olteanu Matei, Dem Rădulescu, Marin Moraru, Ştefan Tapalagă, Jean Constantin, Cezara Dafinescu, Mihai Fotino.

 

Demostene ŞOFRON

 

Foto : byBarbu

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.