Filarmonica din Hamburg – inaugurată miercuri

 Filarmonica din Hamburg, menită să îmbogăţească acest oraş hanseatic cu o atracţie de renume mondial, a fost inaugurată miercuri în prezenţa oficialităţilor, după mai mulţi ani de amânări şi o investiţie de zece ori mai mare decât se estimase, informează AFP. “A fost o naştere dificilă, însă au adoptat copilul”, a declarat plin de satisfacţie primarul din Hamburg, Olaf Scholz, evocând reacţia celor 1,7 milioane de locuitori ai oraşului la finalizarea edificiului, care a costat 789 de milioane de euro.

De la deschiderea pentru public în urmă cu opt săptămâni, Filarmonica de pe Elba, alintată “Elphie”, a atras o jumătate de milion de vizitatori, fiind vândute deja cele 500.000 de bilete disponibile pentru evenimente planificate până în vară.

Cancelarul Angela Merkel şi preşedintele german Joachim Gauck au participat la concertul inaugural din impunătoarea sală proiectată de firma de arhitecţi elveţieni Herzog & de Meuron.

Situată la extremitatea unui chei de pe Elba, Filarmonica, cu o înălţime de 110 metri, este construită pe structura unui fost depozit, de la care s-au păstrat doar pereţii exteriori din cărămidă. Deasupra a fost înălţată o structură de sticlă al cărei vârf imită forma valurilor.

Edificiul, al cărui cost s-a ridicat la de peste de 10 ori suma estimată iniţial (77 de milioane de euro), nu a fost scutit de controverse, construcţia riscând la un moment dat să fie abandonată din cauza unui conflict între autorităţile locale, arhitecţi şi firma de construcţii

***

Evoluând sub bagheta dirijorului Thomas Hengelbrock, Orchestra „Elbphilharmonie” şi Corul Radiodifuziunii din Hamburg, cărora li s-au alăturat solişti de renume internaţional,  au inaugurat noua sală de concerte cu un succes fulminant. Programul a fost deschis cu Uvertura la baletul „Creaturile lui Prometeu” op.43 de Beethoven, urmată de: Uvertura la „Ruy Blas” op.95 de F. Mendelssohn-Bartholdy; „Allegro con spirito” din Simfonia nr. 2, op. 73 de Johannes Brahms, Pan din „Şase metamorfoze după Ovidiu” de B. Britten, „Apples”, „Echos” şi „Prismes” din „Misterele clipei” de Henri Dutilleux, „Dalle piu alte sfere” din „La Pellegrina” de Emilio de Cavaliere, „Photoptosis/ Prelude” pentru orchestră mare de Bernd Alois Zimmermann, „Quam pulchra es/ Motete pentru cinci voci şi basso cotinuo” de Jacob Praetorius, „Furioso” de Rolf Liebermann, „Amarilli, mia bella” din „Le nuove musiche” de Giulio Caccini, Finale din „Turangalila” – simfonie pentru pian de Olivier Messiaen, arie din Parsifal de Wagner; solişti: Ansamblul „Praetorius”, Kalev Kuljus- oboi, Margret Koll- harfă, Thomas Bloch – Ondes Martenot, Xie Ya-ou- pian, Iveta Apkalna- orgă, Hanna-Elisabeth Müller- soprană, Wiebke Lehmkuhl- alto, Philippe Jaroussky- contratenor, Pavol Breslik- tenor, Sir Bryn Terfel- bass-bariton.

Discursuri de salut s-au făcut auzite din partea primarului oraşului Hamburg – Olaf Scholz, a preşedintelului Germaniei – Joachim Gauck, a lui Jacques Herzog (din partea firmei de arhitectură Herzog& de Meuron) şi a directorului general al Elbphilharmonie – Christoph Lieben-Seutter.

Urmează, timp de trei săptămâni, un veritabil festival care va reuni pe scenele din cadrul uriaşei incinte orchestre, ansambluri camerale şi solişti din prima linie a muzicii mondiale.

M.B.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.