Fiecare procuror clujean trebuie să soluţioneze anual peste 2700 de dosare

Fiecare procuror de la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Cluj-Napoca a trebuit să soluţioneze, zilnic, pe tot parcursul anului 2012, treisprezece dosare penale. În analiza activităţii instituţiei pe anul trecut se arată că încărcătura putea fi şi mai mare dacă o parte dintre cauze nu erau preluate de Parchetul de pe lîngă Tribunalul Cluj şi Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Cluj.

Justitie-6Conform bilanţului, în 2012 procurorii de la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Cluj-Napoca au avut de soluţionat nu mai puţin de 49.261 cauze penale. Dintre acestea, 11.946 au fost înregistrate doar anul trecut, restul fiind rămase din anii anteriori. Cum, la această instituţie, din cele 25 de posturi de procurori au fost ocupate doar 18,  înseamnă că fiecare dintre ei a trebuit să soluţioneze anul trecut 2.736 lucrări. Dacă din cele 365 de zile scădem toate sîmbetele şi duminicile, sărbătorile legale, precum şi cele şapte săptămîni de concediu la care au dreptul magistraţii, înseamnă că zilnic fiecare procuror clujean a trebuit să dea soluţie la 13 dosare.

„Constatăm că încărcătura pe procuror la această unitate de parchet este în continuare mare, mai ales că sînt multe activităţi desfăşurate ce nu sînt evidenţiate distinct (acordarea numărului unic, confirmarea începerii urmăririi penale, acordarea de îndrumări, prelungirea dovezilor înlocuitoare a permisului de conducere, cereri în probaţiune etc.) ce grevează activitatea fiecărui procuror, aceasta influenţînd într-o anumită măsură în mod negativ operativitatea şi calitatea lucrărilor.Trebuie subliniat că încărcătura pe procuror ar fi fost mult mai mare, însă Parchetul de pe lîngă Curtea de Apel Cluj a preluat în mod constant dosare, iar Parchetul de pe lîngă Tribunalul Cluj a preluat punctual în anumite perioade dosare, unele fiind înregistrate direct la această unitate de parchet“, arată prim-procurorul Eugen Crişan în analiza activităţii de anul trecut a Parchetului de pe lîngă Judecătoria Cluj-Napoca.

Conducerea acestui parchet avertizează că şi în acest an, cel mai probabil, schema de procurori este departe de a se completa, ceea ce va atrage o mare încărcătură pe procurorii din toate sectoarele de activitate, afectînd negativ operativitatea, numărul de dosare soluţionate şi calitatea soluţiilor, respectiv buna pregătire şi prestaţia procurorilor în cazul celor care participă la şedinţele de judecată.

Din totalul cauzelor aflate în analiza procurorilor Parchetului de pe lîngă Judecătoria Cluj-Napoca, au fost soluţionate prin rechizitoriu 797 cauze în care au fost trimişi în judecată 1.117 inculpaţi. Dintre cei deferiţi instanţei, 111 s-au aflat în stare de arest preventiv. Reprezentanţii instituţiei atrag însă atenţia că, dintre cei trimişi în judecată, o parte au fost achitaţi. „Indicele  de achitări în cursul anului 2012, raportat la numărul total de inculpaţi trimişi în judecată de 1.125, a fost de 2,48% faţă de 1.184 inculpaţi trimişi în judecată în cursul anului 2011, cînd indicele de achitări a fost de 2,95% înregistrîndu-se o uşoară scădere”, se arată în analiza activităţii din 2012.

Dintre cauzele care au fost analizate de procurorii clujeni, în 7389 de dosare s-a decis că nu sînt elemente necesare pentru trimiterea în judecată a celor cercetaţi. Potrivit bilanţului acestei unităţi de parchet, din totalul de cauze aflate pe rol, 32.376 nu au putut fi soluţionate din cauză că autorii nu au fost identificaţi. Potrivit procurorilor, una din explicaţiile numărului mare a cauzelor cu autori necunoscuţi este legată de termenul de prescripţie mare pentru anumite fapte şi, practic, aceste cauze cu A.N. se „rostogolesc” de la un an la altul. În bilanţ se arată că numai anul trecut s-au înregistrat cu 2076 mai multe cauze cu autori necunoscuţi, respectiv cu 6,85% mai mult faţă de 2011.

În analiza activităţii se mai precizează că, anul trecut, la nivelul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Cluj-Napoca s-a înregistrat un caz de abatere disciplinară din partea personalului auxiliar de specialitate.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.