Festivităţi dedicate Zilei Veteranilor de Război

Cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, în municipiul Cluj-Napoca, precum şi în alte localităţi din judeţul Cluj se vor desfăşura ceremoniale militare în onoarea veteranilor de război şi pentru cinstirea eroismului, jertfelor şi memoriei celor căzuţi în luptele din cel de-Al Doilea Război Mondial.

La Cluj-Napoca, evenimentul va avea loc, începînd cu ora 9,30 la Monumentul Glorie Ostaşului Român din Piaţa ‘’Avram Iancu’’, fiind organizat de Divizia 4 Infanterie „GEMINA” în colaborare cu Prefectura judeţului Cluj şi Primăria Municipiului Cluj–Napoca. În programul aniversar sînt incluse alocuţiuni, depuneri de coroane şi jerbe de flori, iar la finalul ceremoniei va avea loc defilarea Gărzii de Onoare şi a Muzicii Militare. Detaşamentul Gărzii de Onoare va fi constituit din militari din cadrul Batalionului 317 Cercetare „Vlădeasa”, Batalionului 55 Comunicaţii şi Informatică „Napoca”, Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureşianu”, Grupării Mobile de Jandarmi Cluj şi Şcolii de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan”. La activitate, sînt invitaţi să participe toţi cei care vor să-şi exprime, cu această ocazie, sentimentele de respect faţă de cei care ne-au lăsat o ţară liberă şi independentă.

Anul 2015 este unul special pentru veteranii de război, avînd în vedere că se împlinesc 70 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Prin Hotărîrea de Guvern nr.164/2015, acest an a fost declarat „Anul Veteranilor de Război”. Pe 29 aprilie se sărbătoreşte, în fiecare an, „Ziua Veteranilor de Război”, instituită prin Hotărîrea de Guvern nr. 1222/2007. În urma celui de-Al Doilea Război Mondial, la nivelul judeţului Cluj, la începutul anului 2015, erau înregistraţi în viaţă: 1 mutilat de război, 6 invalizi de război, 379 veterani de război, 14 văduve de război, 2089 văduve ale veteranilor de război.

Cosmin PURIŞ

Se sting veteranii!

Priveşte, copile, cum trec veteranii
În şiruri tăcute, bătrîni luptători
Se duc! Se topesc! Şi-odată cu anii
Dispar în neant, anonimi călători.

Se sting veteranii, lăsaţi în uitare,
Încet, în tăcere şi-n lacrimi se sting
Şi nimeni nu-i plînge! Pe nimeni nu doare
Că mor veteranii! Nici ei nu mai plîng!

Priveşte-i! Mai mişcă! Mai sînt încă vii!
Şi-aşteaptă să sune… un ultim atac.
Căci astăzi sînt iarăşi în linia-ntîi
Şi-aşteaptă semnalul! Şi rabdă! Şi tac!

Priveşte-i trecînd, resemnaţi spre vecie,
Păşind maiestuos, ca lumea să ştie
Că n-au cerşit, nu s-au plîns, n-au crîcnit!
Au luptat, au muncit, au tăcut… şi-au   murit!

De-ai fost general sau simplu soldat
Pe front nu contează! Nu este o lege
Să-ţi apere gradul. Eşti doar un bărbat
În lupta cu moartea. Şi moartea n-alege!

Din Est pînă-nVest, întregul pămînt
Cu sîngele lor în război l-au udat.
Cu trupuri uitate sub cruci de mormînt
Tot drumul Golgotei a fost jalonat!

Iar cei ce-au scăpat de cumplitul infern
La matcă întorşi au fost aşteptaţi
Potrivit obiceiului nostru etern:
La Aiud, la Sighet, la Piteşti, la Galaţi.

De-aceea, copile, cînd trec veteranii,
Cu feţele supte, ca de sfinţi bizantini,
Opreşte-te-n loc, căci ei sînt titanii
Istoriei noastre! Şi lor să te-nchini!

Sînt candele sfinte! Cît pîlpîie încă
Mai dă-le onoruri! Aceşti oameni trişti
Ţi-au clădit viitorul în piatră şi-n stîncă
Şi-au murit pentru tine, ca tu să exişti!

Şi-acuma priveşte cum trec veteranii
În şiruri tăcute, eroi cerşetori!
Se duc! Se topesc! Si odată cu anii
Dispar în neant… inutili trecători!

Col. (r) Gheorghe Lăcătuşu
veteran de război

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.