FESTIVALURI, CONCURSURI…

GEOAGIU

Regulamentul Festivalului Naţional de Poezie Satirico-Umoristică „Ion Budai Deleanu”,

Ediţia a-VII-a, 30.06 – 02.07.2016, Geoagiu, jud. Hunedoara

Cenaclul Literar „Ion Budai Deleanu” din Geoagiu împreună cu Primăria, Consiliul Local şi Casa de Cultură ,,Ion Budai Deleanu” a oraşului Geoagiu, organizează în perioada 30.06 – 02.07.2017 cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Naţional de Poezie Satirico-Umoristică „Ion Budai Deleanu”. Cu această ocazie se vor desfăşura următoarele concursuri pe secţiuni:

I. Secţiunea POEZIE SATIRICO – UMORISTICĂ: la această secţiune se vor trimite un număr de trei poezii cu temă liberă. Sunt acceptate toate speciile aparţinând poeziei satirico-umoristice: sonet, rondel, fabulă, parodie, pamflet.

În cadrul acestei secţiuni, EPIGRAMA nu va fi luată în considerare.

II. Secţiunea VOLUME PUBLICATE: la această secţiune se vor trimite două volume din fiecare specie a genului satirico-umoristic (după caz).

IMPORTANT:

Pentru secţiunea: POEZIE SATIRICO- UMORISTICĂ, creaţiile se vor trimite în câte trei exemplare, tehnoredactate computerizat şi însoţite de un moto. În alt plic separat se vor trece datele participanţilor: Nume şi prenume; Adresa exactă: localitatea, strada, numărul, blocul, scara, etajul, apartamentul, judeţul, codul poştal, numărul de telefon, faxul, e-mailul.

TEXTELE TRIMISE trebuie să fie ORIGINALE şi să nu fi fost publicate până la data premierii, 01.07.2017.

PERIOADA DE ÎNSCRIERE PENTRU SECŢIUNEA MANUSCRISE ESTE: 10.02.2017 – 05.06.2017 (data Poştei).

La secţiunea VOLUME PUBLICATE vor participa lucrările tipărite în perioada: ianuarie 2016- mai 2017. Lucrările se vor trimite în două exemplare până la data de 29.05.2017, pe adresa menţionată, cu specificaţia „Pentru concursul de volum”. Volumele destinate concursului nu se restituie, ele intrând în fondul de carte al Cenaclului Literar „Ion Budai Deleanu” din Geoagiu.

Materialele vor fi trimise pe adresa:

Cenaclul Literar „Ion Budai Deleanu”, Str. Calea Romanilor, nr.112, C.P.335.400, Loc. Geoagiu, jud. Hunedoara, cu specificaţia „Pentru Festivalul Naţional de Poezie Satirico-Umoristică „Ion Budai Deleanu”, ediţia a-VI-a, Secţiunea…

Relaţii suplimentare se pot obţine la telefon: 0732/ 11.47.83 (persoană de contact Şimonaţi Claudiu Nicolae).

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.