Festivalul SoNoRo, transmis online

Festivalul SoNoRo XV „Pasărea Măiastră”, o ediție inspirată de Constantin Brâncuși se desfășoară în perioada 31 octombrie – 9 decembrie și va fi transmis online

Ediția a XV-a a Festivalului SoNoRo va fi celebrată sub numele de „Pasărea Măiastră”, o referire directă la simbolul festivalului, o pasăre care s-a reinventat de-a lungul timpului, reușind și în acest an să răzbată și să zboare din nou spre înălțimi, în pofida tuturor greutăților din prezent.

Festivalul SoNoRo va avea două părți: va începe la Brașov, în perioada 31 octombrie – 2 noiembrie, include un concert extraordinar la Castelul Cantacuzino din Bușteni, pe 1 noiembrie, și va continua la Sibiu pe 3 și 4 noiembrie. Concertele din prima parte a festivalului vor fi transmise online; mai multe informații pe www.sonoro.ro.

A doua parte a festivalului va avea loc la București între 2 – 9 decembrie, cu un preambul pe 5 noiembrie, concertul „Á Beethoven” (Lui Beethoven), dedicat marelui compozitor Ludwig van Beethoven, susținut la Reședința Ambasadorului Republicii Federale Germania și transmis online.

Programul festivalului

Diana Ketler

Ziua zero a festivalului va avea loc la București, în curtea grădinii Cărturești Verona, pe 30 octombrie, la ora 19, în cadrul festivalul „Les Films de Cannes à Bucarest”. Muzicienii Valentin Șerban (vioară), Răzvan Popovici (violă) și Justus Grimm (violoncel) vor oferi celor prezenți la proiecția filmului din seara respectivă un moment muzical menit să marcheze începerea festivalului de muzică clasică și finalul celui de film.

Concertele Festivalului SoNoRo XV „Pasărea Măiastră” vor avea loc în perioada 31 octombrie – 9 decembrie 2020, la Brașov, Bușteni, Sibiu și București, sub nume ludice precum „Dodo”, „Night Owls” (Păsări de noapte), „Nils Holgersson’s Flight” (Zborul lui Nils Holgersson) sau poetice, cu referire la opera lui Constantin Brâncuși: „The Sleeping Muse” (Muza adormită), „The Table of Silence” (Masa tăcerii) și „The Magic Bird” (Pasărea măiastră). De asemenea, în programul festivalului sunt incluse concertele „Above The Clouds” (Dincolo de nori) și Á Beethoven (Lui Beethoven), dedicate compozitorului Ludwig van Beethoven.

Dintre muzicienii invitați amintim nume importante ale scenei internaționale, precum Mihaela Martin (vioară), Nicolas Dautricourt (vioară), Alissa

Mihaela Martin

Margulis (vioară), Marc Bouchkov (vioară), Răzvan Popovici (violă), Tomoko Akasaka (violă), Vladimir Mendelssohn (violă), Frans Helmerson (violoncel), Justus Grimm (violoncel), Natalie Clein (violoncel), Diana Ketler (pian), José Gallardo (pian), Cristiana Mihart (pian), Janne Thomsen (flaut) și Pablo Barragan Fernandez (clarinet).

Mai multe detalii și programul complet sunt disponibile pe www.sonoro.ro, Facebook https://www.facebook.com/festivalulSoNoRo/, Instagram https://www.instagram.com/sonorofestival/ și Youtube http://bit.ly/SoNoRo_Festival

Spotul festivalului este o animație realizată de echipa formată din Matei Branea (story, regie și concept grafic, animație), Ana Branea (story, editor video) și Dan-Ștefan Rucăreanu (sound design).

SoNoRo, între Brâncuși și Beethoven

Prin tema sa, Festivalul aduce anul acesta un elogiu operei lui Constantin Brâncuși. Sculptorul care cânta la fluier și care și-a construit singur o vioară a fost celebrat anul trecut în cadrul Festivalului Internațional „Europalia”, eveniment care a avut România ca țară invitată și a fost inaugurat printr-un concert extraordinar SoNoRo. În parteneriat cu Galeria DADA, Festivalul va oferi publicului o expoziție itinerantă cu fotografii și afișe originale ale lui Brâncuși, dar și proiecția unui film oferit de Docuart, care conține imagini din atelierul lui Brâncuși, prezentat anul trecut la BOZAR, în cadrul „Europalia”.

Justus Grimm

Festivalul îl onorează și pe compozitorul Ludwig van Beethoven, de la nașterea căruia se împlinesc 250 de ani. Câteva capodopere beethoveniene vor răsuna pe parcursul întregului festival, în semn de reverență către geniul acestui compozitor.

Un festival vechi de 15 ani

Înființat în 2006, Festivalul SoNoRo a adus muzica de cameră în prim-planul vieţii culturale româneşti şi a inclus scena muzicală românească într-o reţea de festivaluri europene. Pe lângă parteneriate regulate cu festivaluri din Italia, Letonia, Germania, Anglia, Israel şi Japonia, SoNoRo a concertat în unele dintre cele mai renumite săli din lume, cum ar fi Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Viena, YMCA din Ierusalim şi Carnegie Hall din New York. SoNoRo este membru al European Festivals Association.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut