Festivalul Naţional “Ion Cristoreanu”

Duminică, la Tritenii de Jos, a avut loc cea de – a IX – a ediţie a Festivalului Naţional dedicat marelui interpret – doinitor de muzică populară, Ion Cristoreanu, născut în această localitate transilvană, unde liniştea şi pitorescul anotimpului creează o imagine de o frumuseţe rară

  A fost , poate, ultimul spectacol în aer liber de acest gen, la care au participat mulţi iubitori ai folclorului autentic românesc prezentat de artişti îndrăgiţi, veniţi din mai multe zone etnofolclorice ale ţării.
Şi la Triteni, ca şi în alte multe localităţi ale judeţului, a fost montată o scenă solidă în aer liber, în perimetrul central al localităţii, construită din ţevi metalice recuperate de la înlocuirea reţelei de aducţiune gaz metan, iar construcţia propriu-zisă, a fost asigurată de cei ce primesc ajutor social, ne- a precizat primarul Valer Saşa, cel ce asigură, anual, logistica necesară perpetuării acestei manifestări artistice susţinute, profesional , de Centrul Judetean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, al cărui director, Tiberiu Groza, şi-a asumat şi rolurile de regizor şi prezentator al actualei ediţii memorative. Am spus memorative, deoarece una din componentele principale ale festivalului este şi cea de promovare a vocilor bărbăteşti, prin concursul de interpretare ce se desfăşoară din doi în doi ani, adică in cei cu soţ.

Ineditul acestei ediţii a constat şi în faptul că organizatorii au dat curs opţiunii unor artiste ale genului de a concerta în acest mare festival transilvănean. Urcînd pe scenă, în aplauzele sutelor de participanţi, solistele Maria Marcu, Amalia Codorean, Mia Dan, Ana Muntean şi Florica Bradu au evocat personalitatea marelui interpret şi doinitor Ion Cristoreanu, ale cărui 100 de cîntece înregistrate îmbogăţesc fonoteca de aur a folclorului românesc.

Din altă zonă mult iubită a folclorului nostru, Banatul, a venit şi a doinit cu vocea sa inegalabilă Iosif Ciocloda,  care a mărturisit că Ion Cristoreanu îi era un prieten de o sinceritate rară, că au concertat împreună în ţară şi în străinătate, unde Cristoreanu, era aplaudat cu frenezia din ţară, fiindcă a fost un mare artist şi un extraordinar mesager al folclorului autentic transilvan.

Aceleaşi amintiri frumoase  au fost aduse pe scenă şi de interpreţii plaiurilor bistriţene, Petre Petruse şi Cristian Pomohaci, dar şi  de turdeanul, Aurel Şuteu,   care-şi are obîrşia tot la Tritenii de Jos.

În cadrul festivalului am urmărit şi o… repriză de dansuri populare prezentate de Ansamblul artistic ”Ion Cristoreanu” din localitate, iar directorul CJCPCT, Tibi Groza, a înmînat tuturor artiştilor ce au urcat pe scenă un CD aniversar, ”Clujule, oraş cu dor”, al marelui interpret Ion Cristoreanu.

Am mai remarcat in această duminică, însorită, dar rece, cuminţenia oamenilor politici prezenţi la acest eveniment, adică: Remus Lapuşan, liderul judeţean al PSD Cluj, deputatul Horea Uiorean, consilieri judeţeni şi locali, care au adus mulţumiri organizatorilor acestui eveniment, dorindu-le celor prezenţi vizionare plăcută, vreme şi vremuri bune, de acum înainte, asigurîndu-i de sprijinul lor în materializarea programelor de dezvoltare locală ce se află în derulare.

Acest frumos festival,care  a avut suportul muzical asigurat de formaţia profesionistă ”Cununa Transilvană”, a început şi s-a încheiat în aplauzele mulţimii, marcînd o zi memorabilă dedicată lui Ion Cristoreanu, care s-a născut aici, s-a format ca om, şi apoi ca mare artist al neamului de la a cărui dispariţie s-au împlinit 16 ani. TV Favorit a înregistrat şi va prezenta întregul festival într-o emisiune viitoare  dedicată acestui mare interpret ce aparţine  Triteniului.
Dumitru VATAU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.