FESTIVALUL NAŢIONAL “ETERNA EPIGRAMĂ’’ cu CARAGIALE ÎN MILENIUL TREI (II)

(continuare din numărul nostru de ieri)

S-au mai acordat  şi următoarele distincţii:
DIPLOMA ONORIFICĂ “AMICUS SATIRICONUS’’ (iniţiată pentru prima dată) – Domnului Cornel UDREA în semn de apreciere a unui mare umorist, personalitate cu o identitate pregnantă în lumea valorilor culturale contemporane şi în mod special pentru colaborarea exemplară la realizarea artistică a festivalurilor ‘’ETERNA EPIGRAMĂ’’, cu prilejul împlinirii vîrstei de 65 de ani.

DIPLOMA ONORIFICĂ “AMICUS SATIRICONUS’’ – Domnului Nicolae-Paul MIHAIL, în semn de adîncă recunoştinţă pentru onorarea fiecărui festival clujean ‘’ETERNA EPIGRAMĂ’’,  scriitor considerat una dintre emblemele epigramei contemporane, mostră de erudiţie şi înţelepciune, căruia, îi aducem un cald elogiu la aniversarea celor 89 de ani.

DIPLOMA DE MEMBRU DE ONOARE al CENACLULUI “SATIRICON’’ – Domnului Dr. Dan BRUDAŞCU, scriitor, eseist, traducător, directorul Casei de Cultură a Municipiului Cluj-Napoca, în semn de apreciere deosebită a fidelităţii şi ataşamentului faţă de Cenaclul nostru, promotor al actelor de cultură.

DIPLOMA DE EXCELENŢĂ – Domnului Al. Florin  ŢENE, poet deosebit, eseist, ziarist şi admirabil conducător al Ligii Scriitorilor Români, pildă de dăruire în folosul semenilor, cu prilejul împlinirii celor 70 de ani.

DIPLOMA “OPERA OMNIA’’ – Domnului Petre  GIGEA-GORUN, scriitor cu numeroase titluri, distins economist, ministru şi ambasador, care a reactivat epigrama oltenească.

DIPLOMA “OPERA OMNIA’’ – Domnului Viorel CACOVEANU, scriitor, dramaturg şi gazetar, cu numeroase cărţi în care cultivă satira acidă, caragialiană, la împlinirea celor 75 de ani de viaţă.

DIPLOMA DE ONOARE – Domnului Ioan POP – fondator al Cenaclului, Preşedinte şi Preşedinte de onoare, pentru afirmarea căruia a militat cu înţelepciune şi spirit colegial, identificîndu-se cu esenţa epigramei pe care o serveşte de decenii, însoţită de un cald elogiu, acum, la aniversarea celor 75 de ani de viaţă.

DIPLOMA DE EXCELENŢĂ – Domnului EUGEN POP – membru marcant al Cenaclului încă din primii ani ai acestuia, secretar literar între anii 1990-2000 şi vicepreşedinte între 2006-2007 – pentru contribuţia deosebită adusă la afirmarea colectivului şi a epigramei clujene, recompensat cu numeroase premii pentru participarea la concursurile naţionale.

DIPLOMA DE ONOARE – Domnului MIHAI TEOGNOSTE – membru marcant al Cenaclului încă din primii ani ai acestuia – pentru contribuţia deosebită adusă la afirmarea colectivului şi a epigramei clujene, cu prilejul aniversării celor 70 de ani.

DIPLOMĂ DE PARTICIPARE – se  acordă elevei Irina PĂCURAR, clasa a II-a, Liceul Teoretic ‘’Nicolae Bălcescu’’ din Cluj-Napoca; elevului Raul FLOREA, clasa a VI-a, Centrul Educativ ‘’Copii şi Tineri pentru Comunitatea Europeană’’, Cinciş-Cerna, jud. Hunedoara (Cercul ‘’Satiricon’’);  elevului Sorin STROIA, clasa a VI-a, Centrul Educativ ‘’Copii şi Tineri pentru Comunitatea Europeană’’, Cinciş-Cerna, jud. Hunedoara (Cercul ‘’Satiricon’’).
Prin generozitatea colegei noastre Prof. Doina MICLEA, diplomele speciale au fost însoţite de cîte un tablou realizat personal, pictura fiindu-i o altă preocupare constantă (şi pe lîngă cea de dirijor).

Se cuvine să facem o menţiune specială pentru dl. Prof. Ioan  VLAD, care se ocupă de aceşti elevi-epigramişti încă din anul 1999, cînd a fost înfiinţat Cercul la Hunedoara, numit atunci de noi ‘’PUI DE SATIRICON’’. ‘’Puii’’ au crescut şi an de an vin mereu alţii spre afirmare. Bucuria este reciprocă. Prin creaţiile prezentate, aceşti tineri au dovedit că pot gîndi şi se pot exprima frumos, chiar dacă aspectele de viaţă subliniate nu sînt tocmai pozitive. Dacă vor persevera în exerciţiul acestui gen literar, ceea ce au început acum, cred că şi-au deschis o portiţă spre afirmarea viitoare.

A ‘’călători’’ de la un festival la altul înseamnă viaţă, experienţă şi bucuria de a-i întîlni pe ceilalţi asemenea ţie, fără frontiere între ‘’noi’’ şi ‘’ei’’ – cei din străinătate mai ales. ‘’Ambianţa mondenă’’ de la alte manifestări, aici, la festivaluri, lipseşte. ‘’Toţi sînt egali, fără VIP-uri, decît literare’’ (citeam,  undeva, referitor la lumea literară) şi de aceea toţi participanţii au evoluat în recital în mai multe reprize, recital deschis de Irina Păcurar, elevă, Cluj-Napoca, Raul Florea şi Sorin Stroia, elevi, Cinciş-Cerna, Hunedoara şi apoi:Vasile Til Blidaru – Buzău, Corin Bianu – Bucureşti, Dan Căpruciu – Galaţi, Eugen Albu – Cluj-Napoca, Barbu Bălan – Cluj-Napoca, Ion Bindea – Cluj-Napoca, Vasile B. Gădălin – Cluj-Napoca; George Corbu – Bucureşti, Gheorghe Constantinescu – Braşov, Ion Diviza – Chişinău, Grigore-Marian Dobreanu – Tg.Jiu, Ioan Filimon – Alba Iulia, Laurenţiu Ghiţă – Bucureşti, Petru-Ioan Gîrda – Cluj-Napoca, Gabriela-Genţiana Groza – Cluj-Napoca, Maria Ioniţă – Cluj-Napoca; Doina Miclea şi Marius Lucian Miclea-Cluj – Napoca, Iconiţa Micu – Cluj-Napoca, Petre Gigea-Gorun – Craiova, Ionel Iacob-Bencei – Timişoara, Vasile Larco – Iaşi, Dorel Lazăr – Aiud; Nicolae-Paul Mihail – Sinaia, Mihai Sălcuţan – Buzău, care, în calitate de vicepreşedinte al UER, a adresat cîteva cuvinte de mulţumire pentru tot ce le-a fost dat să vadă la acest festival; Alexandru Radu – Craiova, Sever Purcia – Sibiu; Zeno Millea – Aiud-Cluj-Napoca, Gavril Moisa – Cluj-Napoca, Gavril Neciu – Cluj-Napoca, Gheorghe Mraişte – Cluj-Napoca, Radu Păcurar – Cluj-Napoca, Eugen Pop – Cluj-Napoca; Marian Popescu (prin vocea Silviei Popescu) – Cluj-Napoca, Vali Slavu – Aninoasa, Hunedoara, Alexandru Stănescu – Cluj-Napoca, Ioan Şiman – Baia Mare, Gheorghe Şchiop – Sibiu, Mihai Teognoste – Cluj-Napoca. Premianţii şi-au prezentat creaţiile odată cu primirea diplomelor: Ion Moraru – Galaţi, Alexandru Oltean – Bistriţa, Florina Dinescu-Dinu – Ploieşti, Constantin Cristian – Bistriţa, Grigore Chitul – Bistriţa, (Valentin Groza-Tg.Jiu, absent).
Presărate printre recitaluri, au mai fost acordate următoarele Diplome:

Prof. Ioan Vlad, din partea Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Hunedoara, pentru contribuţia în educarea tinerei generaţii în a descoperi prin EPIGRAMĂ  frumosul şi bucuria vieţii cotidiene; pentru: – Cornel Udrea, George Corbu, Mihai Sălcuţan, Marian Popescu (preşedinte de onoare al cercului tinerilor satiriconişti hunedoreni), Silvia Popescu, Eugen Pop, Petru-Ioan Gîrda, Gabriela Groza, Gavril Moisa.

Excelenţa sa, dl. Petre Gigea-Gorun, din partea Cenaclului Epigramiştilor Olteni (al cărui preşedinte este) a oferit cîte o Diplomă de execlenţă însoţită de volume personale, (fiecăruia un alt titlu) pentru contribuţia adusă în dezvoltarea epigramei româneşti, pentru organizarea şi desfăşurarea în cele mai bune condiţii a Festivalului Naţional de Epigramă din municipiul Cluj-Napoca (22-24 iunie 2012), pentru: Silvia şi Marian Popescu, dr. Dan Brudaşcu, Eugen Albu, Cornel Udrea, Gavril Moisa.

Dl. Daniel Prigoană, din partea Asociaţiei Culturale INTERLUDIS Cluj-Napoca, a acordat Premiul
“Cornel Udrea’’ d-lui Eugen Albu, pentru OPERA OMNIA.
Festivalul s-a încheiat cu un excelent recital muzical  oferit de artistul Emeric Imre.
Prin acest festival, am dorit să facem o reverenţă permanenţei lui Caragiale în viaţa noastră, ‘’recitindu-i’’ memorabilele spuse, în tălmăcirea actuală a epigramiştilor contemporani, prin crearea de noi tipologii de inspiraţie caragialiană.

În încheiere, adresăm cuvinte de mulţumire partenerului nostru permanent şi generos: pentru noi, ziarul “Făclia’’ este “steaua polară’’ care înfăţişează cititorilor realizările ‘’Satiriconului’’, este ziarul care practică o gazetărie de foarte bună calitate (oare cîte premii are ziarul?) şi-i datorăm recunoştinţa noastră, a tuturor satiriconiştilor. Dacă ziarul este “păzitorul’’ bunurilor publice (cum se spune), şi epigramistul, credem, este apărătorul bunurilor morale.

Silvia POPESCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.