Festivalul Naţional de Interpretare Instrumentală – Trompetă

În perioada 27-31 mai 2013 are loc, la Academia de Muzică ‘’Gh. Dima’’, cea de a II-a ediţie a Festivalului Naţional de Interpretare Instrumentală – Trompetă –, eveniment deschis elevilor şi studenţilor. Festivalul se desfăşoară în organizarea Asociaţiei Trompetiştilor din România în parteneriat cu Academia de Muzică ‘’Gh. Dima’’, Romanian Brass Society Timişoara şi în colaborare cu Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi Universitatea de Vest din Timişoara – Facultatea de Interpretare Muzicală. Concursul din cadrul festivalului se adresează elevilor şi studenţilor instrumentişti – trompetişti, din toate formele de învăţămînt, are drept scop stimularea şi încurajarea acestora, promovarea tinerelor talente, precum şi cunoaşterea de către tinerii instrumentişti a celor mai valoroase creaţii româneşti şi universale.În acelaşi timp, organizatorii doresc să facă cunoscute compoziţiile pentru acest instrument, atît româneşti cît şi universale, în rîndul iubitorilor de muzică clasică.

În deschiderea oficială a festivalului, precum şi în cadrul Galei Laureaţilor, vor susţine microrecitaluri elevi de la Liceul de Muzică ‘’S. Toduţă’’ şi studenţi de la Academia de Muzică ‘’Gh. Dima’’ din Cluj-Napoca. Juriul concursului va fi alcătuit din personalităţi artistice recunoscute în domeniu şi în învăţămîntul muzical universitar din Bucureşti, Timişoara şi Cluj-Napoca, între care: Florian Lungu, Emil Bâzgă, Sergiu Cârstea, Gheorghe Muşat.
Festivitatea de premiere şi Gala Laureaţilor vor avea loc joi, 30 mai a.c., de la ora 16, în Studioul de concerte al Academiei de Muzică ‘’Gh. Dima’’.
M.B.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.