Festivalul Internațional de Teatru INTERFERENȚE: Scaunele, de la arta conversației la comunicare

Nu știu dacă Tompa Gabor va reuși să mai aducă Scaunele lui Eugene Ionesco-producție a Teatrului Național din Luxemburg, regia Tompa Gabor, scenografia Dragoș Buhagiar, muzica și sound effects Rene Nuss, dramaturgia Florian Hirsch; în distribuție Oana Pellea și Patrick Le Mauff-pe scena viitoarelor festivaluri Interferențe. Am văzut spectacolul anul trecut, l-am revăzut miercuri 8 noiembrie 2023, în ambele cazuri sold out, cu mulți, foarte mulți iubitori ai teatrului lui Ionesco, Tompa, Oana Pellea, Patrick Le Mauff așteptând șansa unui bilet în plus, Sala Studio dovedindu-se neîncăpătoare. Firesc dacă am în vedere scriitura, echipa artistică, faptul că spectacolul în sine ține afișul de mult timp deja.

Avem de-a face cu două personaje, Semiramida (persoană foarte autoritară) și Puiul ei (un neînțeles, ce ar fi putut deveni redactor șed, mareșal șef…, un El care putea schimba omenirea), la 75 de ani de căsătorie, marcate de drama incomunicabilității, pe fondul unor ratări personale cu urmări în timp. Ajunși aproape de vârsta centenarului (la granița vârstelor fizice, suflete chinuite sigur), cei doi devin voci auctoriale ale crizei morale și spirituale la nivel de societate și individ deopotrivă. Iar la finalul călătoriei imaginare în căutarea sensului vieții, personal propun să ne gândim și să lecturăm Purgatoriul lui Dante, putem afirma cu certitudine că singura lumea reală este cea interioară. Și mai putem afirma un lucru, bătrânețea este cu adevărat grea. Mesajul a fost transmis, asta contează.

Tompa Gabor exploatează, prin cei doi protagoniști și invitații lor (ciudată lume exterioară: Doamna, Colonelul, Frumoasa, Fotogravorul, Împăratul însuși, respectiv ”violoniștii, cazangii, chimiștii, polițiștii…”), cuvânt și imagine. Remarcăm în scriitura lui Ionesco arta conversației, modul abil de a se juca cu cuvintele, de a le da expresivitate și profunzime, dar  și de a prinde spectatorul într-o pânză de păianjen cuceritoare. Imaginea este și ea grăitoare, de la vârstele celor doi (prin costume, machiaje), la imobilul auster  în care locuiesc și care stă să cadă peste ei.

Scaunele este un text răscolitor, declinul ființei umane fiind greu, foarte greu de digerat. Ne putem gândi, de ce nu,  la cum vom arăta noi peste ani, care va fi drumul pe care-l vom urma, cum vom mai comunica cu semenii noștri, dacă vom fi sau nu înțeleși, variabilele sunt multe.

Mă reîntorc la cei doi simpatici bătrâni, care-și trăiesc, rupți de lume, propria lor realitate. Și-au dorit să moară pentru a intra în legendă. Și au intrat în legendă, dovadă notorietatea de care textul  se bucură și la peste 70 de ani de la data premierei (1952, Theatre du Nouveau Lancry, Paris), notorietatea de care se bucură Ionesco în general.

Copiii de Lucy Kirkwood

vineri 10 noiembrie, 17:00, 20:00, Sala Studio

The Guardian a desemnat-o drept a treia cea mai bună producție a secolului al 21-lea.

Este producția Teatrului Național Sloven de Dramă din Ljubljana, Slovenia, care sigur face parte din categoria sold out.

Demostene Șofron