Festivalul Internațional de Teatru INTERFERENȚE: Ce frumoasă a fost și ziua de azi, ce frumoase și următoarele

Ce frumoase au fost și zilele care au urmat zilei de 15 noiembrie 2023, asupra căreia mă opresc în rândurile care urmează. Firesc având în vedere propunerea companiei Sfumato Theatre Laboratory din Sofia (Bulgaria), prezentă în festival cu o remarcabilă punere în scenă a piesei lui Beckett, ”O, ce zile frumoase!”. Când spun remarcabil mă gândesc la întregul eșafodaj pe care Margarita Mladenova îl construiește în jurul celor două personaje-Winnie, Billie-, un cadru scenografic (o movilă de pământ pârjolită de soare) bine conceput și materializat de Nikola Toromanov, o muzică în ton cu stările sufletești ale celor doi/Hristo Namliev și nu în ultimul rând, la aplauzele din final.

O, ce zile frumoase! are o istorie interesantă. A fost scrisă în limba engleză (premiera  la 17 septembrie 1961, Cherry Lane Theatre, New York), scrisă în franceză și publicată în 1963. După premiera americană irmează cea britanică (1 noiembrie 1962, Royal Court), urmată de cea în Irlanda, 1963, Eblana Theatre. Titlul este și el adoptat după un vers din ”Colloque sentimental” de Verlaine. În fine, ca și în Așteptându-l pe Godot de exemplu, avem tot două personaje, avem tot o piesă ce se bazează pe limbaj, texte în care temele existențiale își fac simțite prezența. Vorbind despre O, ce zile frumoase! vorbim despre absurditatea existenței, sentimentul tragic al vieții, ideea de celălalt în viața noastră, viața expusă, perspectiva sfârșitului, fragilitatea ființei umane.

La cei peste 50 de ani ai săi, Winnie este o carte deschisă. Locvace, își pune viața pe palmele celor care doresc să o asculte. Are parte de ascultători și mulți, și docili, răbdători, indiferent despre ce vorbește. Și această vorbărie greu de oprit este  un mod de a exista. Existență din care fac parte bărbați, întâmplări mai vechi sau mai noi,  frumusețea trecută și cochetăria pezentă, ritualuri cotidiene (din care nu lipsește  geanta care-i transportă file de viață, obiecte perdonale: un piaptăn, o perie de dinți, o sticlă cu un conținut medical, ruj, pistol, o cutie muzicală), toate conectând-o la momente importante din viața ei. Sfârșitul  nu va veni niciodată,  chiar dacă Winnie este prinsă într-o capcană a pământului, sub un soare arzător. Se hrănește în vorbăria ei, cu firimituri din trecut și prezent, amintiri frumoase și triste, alăturări de citate din diferinți autori sau cântece la modă. Rămâne o incurabilă visătoare, care vede binele în orice lucru și în orice ființă umană. Că speră la un viitor mai bun este cu totul altceva. Celălalt este Billie, soțul trecut de 60, solitar, taciturn, un avid cititor de ziare, prezență fără o importanță anume în economia textului. Dar amândoi prinși în capcana propriilor lor corpuri. Caz în care trebuie să subliniez interpretările celor doi protagoniști, Svetlana Yancheva și Rashko Mladenov, cu o   subliniere pentru Svetlana Yancheva, o reverență în fața unui artist extraordinar.

Și un îndemn, de câte ori veți vedea piesa în programul unei instituții teatrale, mergeți să o vedeți și să o ascultați pe Winnie. Poveștile ei sunt cât se poate de reale. Și veți pleca mulțumiți că ați avut din nou parte de o zi frumoasă. Sigur vă așteaptă și alte zile la fel de frumoase.

Demostene Șofron