Festivalul Internațional de Carte Transilvania 2026 – Artizanele ficțiunii: O privire asupra prozei contemporane feminine

Debutul celei de-a XII-a ediții a Festivalului Internațional de Carte Transilvania (FICT) a fost marcat miercuri de o întâlnire de reliefare intelectuală și sensibilitate literară, într-un soi de masă rotundă intitulată „Starea prozei – Laborator de prozatoare”, un eveniment desfășurat în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj.

Moderată de criticul și istoricul literar Irina Petraș, președinte al Filialei Cluj a USR, întâlnirea a reunit șase voci reprezentative ale prozei contemporane: Carmen Ardelean, Dana Buzura Gagniuc, Doina Gecse Borgovan, Florina Ilis, Emilia Poenaru Moldovan și Luminița Rusu. Formatul a îmbinat demersul de restituire critică, prin readucerea în prim-plan a operei Hortensiei Papadat-Bengescu, la ceas de dublă aniversare, cu o interogare nuanțată a mecanismelor ficționale, a raportului dintre autor și cititor, precum și a modului în care scriitura feminină surprinde sau nu neliniștile prezentului.

Un arc peste timp: Hortensia Papadat-Bengescu și filiația feminină a prozei

În deschiderea evenimentului, Irina Petraș a subliniat atmosfera specifică începutului de toamnă, o perioadă propice rostirii epic-narative, în care „începi să ai chef să spui povești, iar proza devine mai potrivită decât poezia”. Subliniind că proza românească actuală oferă spațiu unei istorii și unei sensibilități articulate la feminin, Irina Petraș a propus ca punct de pornire evocarea operei Hortensiei Papadat-Bengescu, scriitoare de la a cărei trecere în neființă s-au împlinit 70 de ani (în 2025) și de la a cărei naștere se vor împlini 150 de ani în luna decembrie.

Intervenția dedicată marii autoare a fost susținută de Carmen Ardelean (dr. în filologie, profesoară, directoare a Liceului Pedagogic „Gh. Șincai” din Zalău și autoare a volumului Hortensia Papadat-Bengescu – marea europeană a literaturii române. Pledoarii). Carmen Ardelean a adus o pledoarie pasionată pentru reevaluarea statutului canonic al scriitoarei în programele școlare și pe scena internațională. Reamintind sintagma formulată în teza sa de doctorat (premiată la debut de USR Cluj în 2012), autoarea a evidențiat că modernitatea operei Hortensiei Papadat-Bengescu rezidă în tehnica narativă de excepție: pătrunderea prin disecție psihologică, polifonia vocilor, perspectiva narativă inedită și, mai ales, curajul de a demitiza. În loc să idealizeze războiul, familia, cultura sau iubirea romantică, autoarea Marelui Ciclul Hallipa le tratează ca pe spații ale vanității și ale disoluției. Prin corespondență și o uimitoare conectare la spiritualitatea continentală, o „evadare stând pe loc”, Hortensia Papadat-Bengescu a atins o dimensiune europeană recunoscută încă din interbelic de marii ei contemporani, precum Camil Petrescu, Liviu Rebreanu sau Anton Holban (care o considera printre cele mai mari figuri ale literaturii universale).

Orizontul de așteptare și efigia cititorului ideal

Discuția a glisat ulterior spre interogarea procesului creator. Irina Petraș a adresat invitatelor câteva chestiuni de poetică narativă: Cât de prezent este cititorul în mintea prozatoarei atunci când își aștern textul? Cum se construiește suspendarea și starea de așteptare în cititor? Cât de mult simt prozatoarele datoria de a fi ancorate în contemporaneitate?

Răspunsurile celor șase invitate au creionat o hartă diversă a meșteșugului literar:

Dana Buzura Gagniuc, doctor în filozofie, jurnalistă și manager al revistei Nord Literar din Baia Mare, a adus în discuție dezechilibrul cantitativ dintre poezie și proză în producția editorială actuală. Pornind de la un detaliu din activitatea sa la revistă, unde raportul dintre poezia și proza primite pentru concursul „Cărțile Anului” este de 15 la 1, Dana a observat tendința generală a autorilor de a prefera poezia, privită adesea ca o cale mai accesibilă. Pentru ea însă, proza rămâne singura opțiune posibilă, în ciuda efortului uriaș pe care îl presupune. Descriind actul scrierii drept o stare de captivitate aproape fizică („senzația că ai intrat într-un tunel și scrii și ești călcat în picioare”), autoarea a explicat că raportarea la cititor intervine abia ulterior, în etapa relecturii și a șlefuirii meticuloase. Detaliind efortul din spatele viitorului său roman, Întoarcerea în Blestem, autoarea a subliniat că relația sa cu scrisul rămâne una viscerală, guvernată de pasiune și curiozitate față de receptarea publicului.

Florina Ilis, romancieră consacrată, profesoară la Departamentul de Limbi și Literaturi Asiatice din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și autoare distinsă cu Ordinul „Meritul Cultural”, a arătat că, deși în primă fază nu construiește conștient pentru un cititor ipotetic, prezența acestuia este resimțită difuz pe parcursul redactării. În lucrări complexe precum Cartea numerilor, această prezență invizibilă generează adesea o nevoie intrinsecă de dialog direct cu cel ce parcurge pagina.

Doina Gecse Borgovan, jurnalistă radio la Radio România Cluj, prozatoare (distinsă cu Premiul „Marian Papahagi” pentru debut în 2023 pentru volumul Rătăciri deliberate și autoare a romanului Libelula), a conectat tema cititorului de o metaforă a scriitorului turc Orhan Pamuk: transpunerea unei imagini mentale în cuvinte pentru ca ele să redevină o imagine în mintea celuilalt. Valorificând experiența sa din mediul radiofonic, unde emisia presupune adresarea către un ascultător ideal (a cărui prezență virtuală conferă căldură și autenticitate vocii), Doina Gecse Borgovan a pledat pentru libertatea scriitorului de a fi fidel propriilor obsesii și ritmuri interioare, dincolo de rigorile sau modele conjuncturale ale contemporaneității.

Emilia Poenaru Moldovan, poetă și prozatoare, a mărturisit că trecerea de la poezie la scrierea unui roman s-a produs organic, fără o planificare prealabilă. În cazul său, finalizarea manuscrisului a adus o stare de împlinire interioară atât de deplină încât gândul la publicul receptor a trecut pe plan secund; bucuria de a-și vedea cartea pe rafturile librăriilor a rămas o experiență pură a împlinirii actului creator.

Luminița Rusu — de profesie farmacist, dar cu un traseu literar dinamic (autoare a volumelor Triluri de papagal și Viața prin lentile groase) — s-a definit drept o „prozatoare în formare”, aflată într-o continuă explorare a formelor narative (de la proză scurtă și roman, la jurnal). În viziunea sa, dacă prima redactare este rezervată expunerii poveștii, cea de-a doua aparține în întregime cititorului, prin tăieturi, șlefuire și structurare.

Un dialog deschis despre vârstele lecturii

În finalul întâlnirii, discuțiile s-au mutat spre proiectele de lucru curente ale scriitoarelor și spre profilul celor care le citesc cărțile. Întrebate dacă se simt mai aproape de cititorii tineri sau de cei maturi, invitatele au convenit că lectura autentică anulează granițele rigide de vârstă sau gen. Cititorul rămâne, fie ca prezență reală, fie ca proiecție ideală, puntea de legătură prin care literatura își îndeplinește funcția cathartică.

Poveștile există pentru a fi împărtășite; ele leagă autorul de lume prin bucurie, suferință sau interogare existențială. Așa cum s-a dovedit în cadrul acestui „Laborator de prozatoare”, dincolo de singurătatea din faza de creație, actul literar împlinește un adevăr simplu: oamenii sunt cu adevărat oameni doar împreună.

Mara A. MUNTEAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.