Festivalul internaţional al teatrelor de păpuşi şi marionete ‘Puck’. Premiul pentru cel mai bun spectacol din festival ia drumul Teatrului ‘Ţăndărică’

omul-de-zapadaSpectacolul „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele”, prezentat la Cluj de artiştii Teatrului „Ţăndărică” din Bucureşti a primit Premiul pentru cel mai bun spectacol al celei de-a 15-a ediţii a Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck” din Cluj-Napoca. Manifestarea a reunit timp de o săptămână aproximativ 7.000 de spectatori, 32 de spectacole din ţară şi din Danemarca, Slovenia, Ungaria, Rusia sau Moldova, precum şi expoziţii şi conferinţe.

Piesa lui Matei Vişniec Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele, în regia lui Ioan Brancu, e un poem plin de tandreţe şi candoare despre prietenie, solidaritate şi speranţă. Mai precis, este povestea unui om de zăpadă care porneşte într-o călătorie pentru a convinge soarele să îşi domolească razele care îl topesc. El îşi face mulţi prieteni pe drum şi ajunge să îi ceară astrului ceresc ajutor pentru ei. Căldura îşi face între timp efectul. Tot ce rămâne din omul de zăpadă este inima lui roşie care pulsează. Impresionat, soarele îi promite că îl va readuce la viaţă în iarna următoare şi că îl va transforma în vis. Poate de aceea, în fiecare iarnă apare în curţi, parcuri, pe străzi, mereu mai proaspăt pentru a ne înveseli.

Premiul pentru scenografie i-a fost acordat Eugeniei Tărăşescu Jianu, pentru spectacolul Mica Sirenă a Teatrului „Căluţul de Mare” din Constanţa. Premiul pentru muzică a fost primit de Alexandru Berehoi, pentru spectacolul Mica Sirenă, al Teatrului „Căluţul de Mare” din Constanţa. Au mai fost acordate distincţii pentru: Interpretare colectivă (pentru personajul Ghionoaia din „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” al Teatrului „Merlin” din Timişoara) şi Interpretare individuală (pentru personajul Mica Sirenă – Dana Manolache şi Lucian Orbean în spectacolul Prinţesa mecanică, Teatrul Ciufulici, Ploieşti). Premiul special al juriului a fost înmânat interpreţilor personajului Lupul din Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele, al Teatrului „Ţăndărică”. Premiul special al juriului pentru coerenţă şi păstrarea tradiţiei a fost acordat spectacolului Copacul care se înalţă la cer al Trupei „Lilliput” din Oradea. În cadrul galei de vineri seară a mai fost acordat Premiul special al juriului pentru atmosfera spectacolului Muck cel Mic, prezentat de Teatrul „Prichindel” din Alba Iulia.

Au mai fost oferite următoarele distincţii:

Diplomă pentru interpretare vocală Florian Silaghi – personajul Stan Bolovan din spectacolul Stan Bolovan, Trupa Arcadia, Oradea

Diplomă pentru personajul Kay din Crăiasa Zăpezii, – Teatrul Ariel, Tîrgu Mureş

Diplomă pentru explorarea eclectismului – Noroc cu laptele, Teatrul Csiky Gergely, Timişoara

Diplomă pentru scenariul dramatic – Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele, „Teatrul Ţăndărică”, Bucureşti;

Diplomă pentru muzica originală: Cári Tibor pentru spectacolele Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele şi Noroc cu laptele.

De asemenea, directorul Teatrului de Păpuşi „Puck” din Cluj-Napoca, Emanuel Petran, i-a înmânat un premiu special regizorului Traian Savinescu, cel care a fondat festivalul, în urmă cu 15 ani.

Ediţia din acest an a festivalului a avut loc între 17 şi 21 octombrie. Aproximativ 7.000 de spectatori au luat parte la evenimentele care s-au desfăşurat pe scenele Teatrului de Păpuşi „Puck”, a Casei de Cultură a Studenţilor, precum şi la ZUG.zone, Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Cinema „Dacia”, Teatrul Naţional „Lucian Blaga”, Opera Maghiară de Stat, precum şi la Turnul Croitorilor din Cluj-Napoca. Juriul competiţiei a fost condus de Slobodan Markovic (organizator al unor festivaluri internaţionale de profil) şi a fost format din dr. Eugenia Sarvari (teatrolog), lect. univ Dr. Katona József, prof. univ. dr. Ovidiu Pecican (dramaturg), şi dr. Epaminonda Tiotiu (scenograf).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.