Festivalul “Gheorghe Zamfir”

sigla Zamfir • ediţia I, Sfîntu Gheorghe-Arcuş-Braşov, 21-15 aprilie 2013 •

Uniunea Muzicienilor Interpreţi din România, în parteneriat cu Asociaţia de Tineret Ecou şi Centrul de Cultură Arcuş, organizează în perioada 21-25 aprilie 2013 prima ediţie a festivalului ce poartă numele celui mai mare naist al lumii, Gheorghe Zamfir, la Sfîntu Gheorghe, Arcuş (Covasna) şi Braşov. Cele mai multe evenimente înscrise pe agenda primei ediţii sînt programate la Sfîntu Gheorghe. Potrivit celor transmise, pentru FĂCLIA de Cluj, de organizatori, Festivalul „Gheorghe Zamfir” este realizat cu sprijinul Ministerului Culturii, al Primăriilor Sfîntu Gheorghe şi Braşov, al Consiliului Judeţean Covasna şi al Filarmonicii din Braşov, coproducător al evenimentului fiind Televiziunea Română.

“Sînt fericit că mă aflu în Covasna, cu capitala la Sfîntu Gheorghe, oraş binecuvîntat care poartă numele sfîntului pe care îl port şi eu. Sînt fericit pentru faptul că prima dată în cariera mea de artist şi prima dată în viaţa mea s-a organizat un astfel de eveniment. Sper să fie o mare reuşită şi să vedem, de la an la an, un Festival Zamfir tot mai amplu şi mai complex”, a declarat Maestrul naiului, Gheorghe Zamfir.

Evenimentul va fi deschis de un recital extraordinar de orgă şi nai, susţinut de Gheorghe Zamfir şi Christian Micşunescu (München) la Biserica Romano-Catolică „Sf. Petru şi Pavel” din Braşov, duminică, 21 aprilie, începînd cu ora 20.30.

Luni, 22 aprilie, de la ora 17, Galeriile Centrului de Cultură Arcuş (Covasna) vor găzdui vernisajul Expoziţiei ZAMFIR – 55 de ani în slujba naiului. Peste 30 de discuri de aur şi platină, dovadă a milioanelor de albume vîndute, vor fi expuse alături de o suită de tablouri ale pictorului Gheorghe Zamfir. De asemenea, o colecţie de naiuri, de toate mărimile, create de Maestrul Zamfir, va putea fi văzută pe durata întregii săptămîni. Cu aceeaşi ocazie, Gheorghe Zamfir îşi va lansa cartea intitulată „Basmele lui Zamfir”: „Cred că va fi un schimb de experienţă artistică folositor, care să ne aducă bucurie în suflet. Basmele mele se adresează atît copiilor cît şi celor adulţi. Am compus şi versuri pentru unele din poveşti, chiar şi cîntecele. Voi merge cu mare drag, alături de prietenul meu de-o viaţă, Miltiade Nenoiu (preşedintele Uniunii Muzicienilor Interpreţi din România – n.n.), să citesc poveşti copiilor din grădiniţele din Sfîntu Gheorghe”, a mai spus Maestrul Gheorghe Zamfir.

Programul festivalului continuă marţi, 23 aprilie: în şcolile din Sfîntu Gheorghe, Maestrul naiului, alături de preşedintele UNIMIR, vor împărţi tinerilor din şcoli, la orele de limba română, cărţi cu autograf, din propriile biblioteci. Tot marţi, cu prilejul sărbătorii Sfîntului Gheorghe, Centrul de Cultură Arcuş va găzdui Concertul cameral Gheorghe Zamfir. Alături de Maestrul naiului vor evolua oboistul Adrian Petrescu (prim-oboist al Filarmonicii “George Enescu”) şi Cvartetul Tiberius de la Tîrgu Mureş.

Miercuri, “Basmele lui Zamfir” – carte apărută recent la Editura Astra – vor fi citite de însuşi autorul lor, împreună cu protagoniştii Festivalului Zamfir, cu toţii propunîndu-şi să treacă prin cîteva grădiniţe din Sfîntu Gheorghe spre a citi copiilor poveşti.

Joi, 25 aprilie, pe scena Teatrului din Sfîntu Gheorghe, publicul covăsnean va avea parte de un Concert extraordinar Gheorghe Zamfir cu acompaniament de taraf, evenimentul de închidere a festivalului urmînd a fi înregistrat şi transmis de Televiziunea Română.

M. BOCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.