Femei la… FMI

Radu VIDA

Mîţă blîndă, da’ zgîrie rău!
Ţîpuritura are conotaţii speciale, atunci cînd vorbim despre Fondul Monetar Internaţional. Nu pentru că iniţialele ar avea ceva cu sexul frumos, dar slab, gingaş, dar parşiv, ci pentru că, pur şi simplu, acţiunile globale ale Fondului au suferit multe şi importante schimbări. În rău, să ne înţelegem!

Atunci, la Bretton Woods, cînd dolarul era convertibil în aur, cînd rata de schimb se raporta la metalul preţios şi strălucitor, lucrurile stăteau cu totul altfel. S-au înţeles 188 de ţări să facă ceva pentru sănătatea economiei mondiale şi, împreună cu BIRD, Fondul chiar a început să facă treabă. Sub oblăduirea SUA, care, nu-i aşa?, avea cele mai multe voturi. Lucrurile s-au schimbat însă şi, în timp, americanii au rămas doar cu voturile (tot cele mai multe, e drept, dar cu alte şi alte economii care le suflau în ceafă). S-au schimbat multe şi printre monezile de schimb care susţin financiar Fondul: Dolarul nu mai e convertibil, ca altădată, Yenul japonez s-a întărit odată cu dezvoltarea spectaculoasă a economiei acestei ţări, Lira englezească nu mai e ceea ce a fost odată şi, colac peste pupăză, a apărut Euro, un concurent serios la aranjamentele şi combinaţiile financiare mondiale. Permutările n-au reuşit demult, aşadar, să pună în fruntea FMI un reprezentant al celui mai mare contribuitor la fond.

Scandal!
Aşa a apărut femeia din imaginaţia lui Dominique Strauss-Khan. Prins cu prohabul la vedere, cel care a ţinut în frîu lichidităţi cît pentru o sută de state, a trebuie să se dea la fund. Numai că votul e vot, aşa că, la adunarea de numire a unui nou director, statele s-au mobilizat. Interesele şi-au spus cuvîntul. Şi Franţa a cîştigat din nou. Nu vă uitaţi că SUA are 16,75 de voturi şi Japonia doar 6,23. Restul ţărilor au „mîini” atît de puţine, încît nici n-ar trebui să conteze. Dar 135 de state împreună au 31,21 de voturi. Iar interesele lor nu coincid întotdeauna cu cele ale Statelor Unite ale Americii. Aşa se face că în fruntea bordului s-a cocoţat tot o femeie: Christine Lagarde.

Femeie, femeie, dar franţuzoaică!
Şi imediat au intrat în funcţiune manevrele acelea oculte, prin care un om, aflat în funcţii înalte, poate fi măcar mînjit. Dacă nu chiar desfiinţat. Să nu credeţi că madame Lagarde a venit din neant. Sau că a fost contabilă la vreun srl de covrigi. Nu! Ca ministru de finanţe al Franţei, ea a avizat un arbitraj pentru firma Addidas, de 400 de milioane de euro, în favoarea controversatului om de afaceri francez, Bernard Tapie. Miliardarul care face bani din cumpărarea de companii falimentare, pe care le pune pe picioare şi le revinde. Pentru că s-au tărăgănat lucrurile, BT a cerut 1 miliard de euro. Buni şi 400 de mii, nu?

Acum, femeia care, nu de prea multă vreme, conduce marea afacere a FMI e acuzată de neglijenţă în serviciu. În cazul ei, nu mergea „acuzaţia” adusă lui DSK, pentru că Lagarde s-a separat oficial de soţul ei şi şi-a luat un partener. Tot oficial. Aşa că din martor iniţial în afacerea cu Addidas a ajuns inculpat. Şi a fost trimisă în judecată.

Că nu demisionează, e una, dar că trebuie să-şi anunţe colegii (directori ai celor mai mari bănci de pe planetă) e alta. Şi, cu siguranţă, presiunile vor fi de înlocuire a învinuitei. Şi de tăiere a… unghiuţelor (mîţei din ţîpuritură) care, oricum am suci-o, a ţinut partea Franţei. Numai aşa se poate relua votul, numai aşa se pot face noi şi noi jocuri.
În favoarea cui trebuie, nu?