FDA ia măsuri pentru a reduce testarea pe primate în studiile preclinice ale unor medicamente

Agenţia pentru alimente şi medicamente (FDA) din Statele Unite a emis o nouă propunere de recomandări pentru a reduce folosirea maimuţelor de laborator în studiile preclinice de toxicitate pentru anumiţi anticorpi monoclonali, informează Reuters.

Agenţia americană a precizat că această modificare va contribui la reducerea perioadelor de dezvoltare a noilor medicamente şi la reducerea costurilor pentru cercetare şi dezvoltare, ceea ce ar putea să se traducă în preţuri mai mici ale medicamentelor.

Un program preclinic tipic pentru un anticorp monoclonal poate să implice peste 100 de primate non-umane, la un cost de aproximativ 50.000 de dolari per animal, a precizat agenţia americană.
FDA afirmă că testarea toxicităţii unor medicamente pe primate care poate să dureze până la şase luni va putea fi de acum înainte redusă sau chiar eliminată şi că agenţia a inclus şi alte tipuri de analiză a riscurilor în procesul său decizional.

„Ştiinţa modernă ne-a oferit metode mult mai eficiente şi mai umane pentru a evalua siguranţa unui medicament decât testarea pe animale”, a declarat comisarul FDA, Marty Makary, într-un comunicat de presă.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.