FCSB îi suflă în ceafă CFR-ului

Cele patru remize consecutive au ținut campioana pe loc, în vreme ce principala urmăritoare, FCSB, a redus din diferență și s-a apropiat la șase puncte, ecart care se înjumătățește în play-off.

 

Cu victoria din meciul cu Academica Clinceni, FCSB trece la…amenințări în clasamentul Ligii 1 și le dă motive feroviarilor să tremure. În acest moment, între principalele candidate la titlu există o diferență de șase puncte în favoarea CFR-ului, dar diferența intră la apă în play-off, potrivit regulamentului. Prin urmare, dacă mâine începe play-off-ul, CFR mai păstrează un ecart de o victorie în fața „roș-albaștrilor”, care poate fi anulată într-unul din cele două meciuri directe. Academica Clinceni a făcut doar act de prezență în disputa cu FCSB, pe care a pierdut-o la scor de neprezentare, 0-3. Meciul s-a jucat la Giurgiu și a contat pentru etapa a 25-a din cadrul sezonului regulat al Ligii 1. Vicecampioana în exercițiu s-a impus prin golurile marcate de Andrei Cordea (5) şi Florin Tănase, acesta din urmă reușind dubla (minutele 19 și 49).
FCSB a avut şi o bară, prin Darius Olaru (44) și n-ar fi mirat pe nimeni dacă scorul ar fi fost și mai mare.  ”Lanterna roşie”, condusă de pe bancă de antrenorul Daniel Popa, nu și-a depășit condiția și a utilizat şapte jucători proaspăt transferaţi după ridicarea interdicţiei de a achiziţiona jucători. Academica a suferit a patra sa înfrângere consecutive și are reale motive de îngrijorare. La FCSB au debutat în acest meci tânărul Matei Tănasă (16 ani), precum şi Andrei Burlacu (ex-Universitatea Craiova), aflat la primul său meci în Liga I din martie 2020. FCSB e neînvinsă de 18 meciuri în campionat, având 14 victorii şi 4 egaluri. În tur, FCSB s-a impus cu 3-2, după un meci mult mai echilibrat. În aceeași etapă, CS Mioveni a remizat cu Farul Constanţa, 1-1 (1-1).
Gazdele au deschis scorul prin Adrian Scarlatache (20), în urma unui corner. Farul a egalat pe finalul primei reprize, prin Adrian Petre (38). CS Mioveni a ajuns la şase meciuri consecutive fără înfrângere, având două victorii şi patru egaluri. Chindia Târgovişte a terminat la egalitate cu FC Argeş, scor 1-1 (1-0), într-un meci disputat la Ploiești.  Chindia a deschis scorul prin Marco Dulca (21), fiul actualului selecționer al naționalei de fotbal feminin, clujeanul Cristi Dulca. Alexandru Işfan a reuşit egalarea după pauză (64), după o ezitare a apărării gazdă. Echipa antrenată de Emil Săndoi a mai avut ocazii de gol prin Daniel Florea (2, 56), Daniel Popa (14, 83) şi Richard Sila (62). FC Argeş a avut o şansă mare de gol prin George Ganea (42). Chindia a ajuns la cinci meciuri consecutive fără înfrângere, două victorii şi trei egaluri. FC Argeş a obţinut primul său punct în deplasare după trei eşecuri consecutive. Scorul a fost egal şi în meciul tur dintre cele două echipe, 0-0.

 

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut