FC Botoşani l-a transferat pe Victor Dican de la Universitatea Cluj

Echipa de fotbal FC Botoşani l-a transferat, miercuri, pe internaţionalul de tineret Victor Dican de la Universitatea Cluj, au anunţat cele două cluburi pe Facebook.

Dican a semnat un contract pe trei ani şi jumătate cu echipa de Liga I.

”FC Universitatea Cluj nu avea în plan să se despartă de fotbalist, însă a acceptat să intre în negocieri cu FC Botoşani la solicitarea expresă a jucătorului Victor Dican, care şi-a exprimat dorinţa fermă de a i se oferi posibilitatea să facă pasul spre Liga 1 încă din această iarnă”, a precizat clubul de ligă secundă.

Pe lângă suma pe care o încasează în urma plecării lui Dican la FC Botoşani, clubul Universitatea păstrează procente importante dintr-un viitor transfer al mijlocaşului care poate evolua şi pe postul de fundaş central, precizează clubul ardelean.

Victor Dican a fost transferat de FC Universitatea Cluj de la Metalurgistul Cugir în vara anului 2019 şi a strâns 57 de meciuri şi 10 goluri în alb şi negru. Dican, născut la Râmnicu Vâlcea, are 21 de ani şi a adunat patru selecţii la naţionala Under-21, toate în partide amicale disputate anul trecut. În acest sezon, Victor Dican a strâns 17 meciuri în tricoul Universităţii, pentru care a înscris de două ori.

”Îi mulţumim lui Victor Dican pentru tot ceea ce a făcut la ‘U’ şi îi urăm succes în carieră. Transferul lui înseamnă o oportunitate pentru alţi fotbalişti tineri de a se afirma la FC Universitatea Cluj. Din Academie vin fundaşi talentaţi, care, în viitorul nu foarte îndepărtat, vor îmbrăca tricoul echipei mari”, a declarat managerul sportiv al clubului clujean, Gabriel Giurgiu.

Totodată, Universitatea l-a adus de la FC Botoşani pe mijlocaşul francez Martin Remacle (24 ani).

Martin Remacle a făcut primii paşi în fotbal la Standard Liege. La 19 ani a debutat la nivel de seniori la cel mai înalt nivel, într-un meci de campionat al celor de la Standard Liege cu KV Kortrijk. În 2017 a făcut pasul spre Italia, semnând cu Torino FC, unde a evoluat pentru formaţia Primavera. Un an mai târziu a ajuns în Cipru la Ayia Napa, bifând 26 de meciuri şi două goluri pentru echipa care evolua în a doua ligă cipriotă.

A revenit în Belgia la URSL Vise, după care a fost transferat de Pandurii Târgu Jiu. A fost cel mai bun jucător al gorjenilor în prima parte a sezonului 2020-2021, marcând de patru ori în cele 13 partide în care a fost utilizat. Evoluţiile bune i-au adus o mutare în Liga 1 la FC Voluntari. Pentru ilfoveni a jucat în şapte partide pe finalul stagiunii precedente. La începutul acestui campionat, Martin Remacle a ajuns la FC Botoşani.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut