Faustrecht*

Asta ar cam trebui s-o pricepem din copilărie, dar tot n-o înţelegem şi nu mă mir. În fond, e 2013 Anno Domini, am ieşit cam demult din peşteri, ba am şi urcat, cam demult, trepte spre Cunoaştere, e drept că poticnit rău, o vreme. Dar acum, în plină explozie exponenţială, cînd asistăm la un regal de descoperiri ştiinţifice, una mai formidabilă decît alta, lucrurile n-ar trebui să se schimbe? E ciudat. Şi ciudăţenia vine din faptul că ne preocupă tot ce-i în afară, în exteriorul nostru – materie, material, univers şi prea puţin sau deloc ce este în interiorul nostru, în noi înşine. Încă nu ştim prea bine cine sîntem, ce căutăm aici, care este sensul nostru şi al lumii în care am fost aruncaţi şi gata, vrem să ştim ce-i dincolo de noi.

Cu siguranţă, nu sîntem în lume ca să mergem la cinema, să ne uităm la TV şi nici să-l „jmecherim” pe cel de alături. Nici să-i dăm în cap, nici să-l oropsim, nici să ne jucăm de-a Dumnezeu. Or, noi tocmai cam asta facem.

De cînd?

Păi, dintotdeauna.

Aşa se explică războaiele, este clar. Aşa se explică inechităţile, urile, invidiile, răzbunările, care tot nişte războaie sînt, căci principiul de la baza lor ăsta e: „Faustrecht”! adică tot n-am scăpat de acel homo homini lupus al lui Plaut şi Hobbes? ?.

Ar mai fi războiul cu tine însuţi pentru a-ţi corecta greşelile, pentru a deveni mai bun, mai drept, mai tolerant, mai iubitor sau măcar mai empatic, dar sîntem prea ocupaţi cu celelalte războaie, ca să mai avem timp, nu-i vreme, nu-i timp, nu-i vreme, nu-i timp!

Faustrecht! – păi cum? Doar pila mai tare, „mai de sus” e mai bună, nu?, doar „telefonul greu” sau „plicul gros” e mai tare, nu?, doar n-o să acceptăm Valoarea autentică, cea reală, cea adevărată, despre care Corneille zicea că n-aşteaptă numărul anilor! Doar n-o să ajungem să folosim aici, la justa lor capacitate, la noi acasă, tinerii români care au învăţat în Universităţi celebre ale lumii şi o să-i lăsăm hărţuiţi, umiliţi şi dezgustaţi să plece înapoi, acolo, să-i ridice pe alţii! „Las’ că avem noi specialiştii noştri!” – a zis un idiot la TV, de mă şi mir cum de nu s-a prăvălit Cerul! Prostia, prostia groasă, prostia revoltătoare ar trebui să doară, ca şi ticăloşia, şi mi-ar plăcea să-i aud urlînd straşnic, deşi nu-s sadică deloc. Dar, ticăloşia, prostia, impostura dor într-adevăr: ne doare pe noi, poporul, doare Ţara, doare viitorul care va fi afectat de ce fac lichelele în prezent, indiferent că-s dinafară sau dinăuntru.

Faustrecht nu-i doar o expresie istorică plină de miez şi învăţăminte grele, ci bau-baul ce ne pîndeşte, în noi şi în afara noastră, căci este, din păcate, o mentalitate teribil de greu de schimbat.

Stela-Maria IVANEŞ

* Dreptul pumnului. Al celui mai mare şi mai tare (germ.)

** Omul este lup pentru oameni (lat.)