Fanii UNTOLD pot dona pentru proiectul „Spitale publice din bani privați”

Participanții la Festivalul UNTOLD pot dona pentru proiectul „Spitale publice din bani privați”, inițiat de actorul Codin Maticiuc și de Fundația Metropolis.

„UNTOLD continuă tradiția de a le oferi fanilor șansa să contribuie la cauze sociale care vin în ajutorul celor din jur. În acest an, odată veniți la festival, fanii pot face fapte bune susținând proiectul «Spitale publice din bani privați», inițiat, în 2016, de actorul Codin Maticiuc și Fundația Metropolis. Cei care își doresc să se implice pot contribui la renovarea spitalelor din România”, se arată într-un comunicat transmis de organizatorii UNTOLD.

Potrivit comunicatului, până în prezent au fost reabilitate mai multe secții de spital (Secția de hematologie pediatrică de la Spitalul Fundeni, Secția de infecțioase și Secția de pediatrie de la Spitalul Piatra Neamț), iar investițiile totale de până acum se ridică la peste 400.000 de euro. Cel mai recent proiect al Asociației Metropolis este renovarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Piatra Neamț.

Donațiile se pot face oricând, pe durata festivalului, la 15 căsuțe de Credit Point poziționate în perimetrul UNTOLD, până în 13 septembrie, la ora 10:00.

„Participanții care au realizat top-up-ul online au posibilitatea ca din contul lor de festival să doneze sumele necheltuite de pe brățări pentru proiectul «Spitale publice din bani privați», în perioada 13 – 17 septembrie”, se precizează în comunicat.

UNTOLD va avea loc în perioada 9 – 12 septembrie.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut