Fanfara din Gherla din nou în deplasare

Fanfara Casei Municipale de Cultură Gherla a avut în acest an o bogată activitate şi nu a trecut lună să nu fie invitată undeva. Zilele trecute, formaţia  condusă de Vasile Chiş a participat la tradiţionalul Festival „Mihai Warga” de la Bistriţa, fiind însoţită de grupul de majorete „MCM Girls”, îndrumat de Alexandra Bora. Instrumentiştii gherleni au susţinut un  program de 20 minute la Viişoara, unde au fost primiţi cu multă căldură şi unde au  avut mare succes, repertoriul lor fiind apreciat de specialiştii aflaţi acolo cu ocazia festivalului. Majoretele gherlence au prezentat programul pe ritmul muzicii de promenadă, evoluţia fetelor stîrnind admiraţia şi simpatia spectatorilor. Festivalul de la Bistriţa s-a desfăşurat la complexul de agrement „Heidenfeld” de la marginea municipiului, locul obişnuit de distracţie al localnicilor şi unde au avut loc şi alte evenimente cultural-artistice. Fanfara din  Gherla a onorat pentru prima dată această sărbătoare de toamnă a bistriţenilor, dar, în mod sigur, la anul vor reveni la acest festival, la care au participat 7 fanfare, dintre care două de peste hotare – Italia şi Bulgaria.
În acest an, fanfara Casei Municipale de Cultură Gherla a mai cîntat la Cluj-Napoca, Dej, Cîmpia Turzii şi Sic, pe lîngă concertele susţinute în foişorul din mijlocul parcului mare din localitate.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.