Fandoseli statistice

RADU VIDA

Nu trebuie demonstrat: este clar pentru toată lumea că nu sîntem la fel, că, în general, dezvoltarea societăţii a avut loc diferit, iar cutumele sînt, de cele mai multe ori, de nedepăşit. Şi pentru că nu ne raportăm la aceleaşi valori, nici nu putem înţelege anume mod de abordare a lucrurilor.

Mi-au venit aceste gînduri citind un sondaj, realizat pentru a ierarhiza cele mai expuse meserii. Cele mai stresante. Mai periculoase. Şi, nu în ultimul rînd, cele mai periculoase pentru sănătatea şi siguranţa individului. Neîndoielnic că vom zîmbi. Chiar dacă condescendent, ne va fi greu să asimilăm cele spuse acolo, fie şi pentru că încă n-am reuşit să adaptăm meseriile practicate la noi la nivelul celor din Occident, să spunem. Şi, chiar dacă lucrăm cu cele mai performante utilaje, similare practicii celor mai avansate întreprinderi, nu aveam acea necesară percepţie a rolului complex al muncii pentru împlinirea socială şi, mai ale, avem opinii diferite despre anume ierarhii.

Dar să   ne întoarcem la… meseriile noastre.
Sau, mai bine spus, la ale lor. Pentru că sondajul (CarearCast) s-a realizat în ţări dezvoltate al Europei. Şi n-a avut nici un intervievat în ţările emergente. Aşadar, primul loc al meseriilor celor mai stresante este rezervat militarilor. Vorbeam de percepţie: este greu să acceptăm o asemenea ierarhizare, din moment ce noi, mai bine de 60 de ani, nu am participat la nici un fel de conflicte militare. Viaţa în timp de pace deformează pînă şi importanţa meseriei, aşa că militarii sînt/erau priviţi ca un rău necesar, dar trăind într-o dulce amorţire. Bani, case şi haine gratuite. Trai! Evident că, de cînd cu NATO, şi militarii noştri au intrat în rîndul lumii, cum se spune. Dar, poate numai cei din proximitatea trupelor dislocate în/pe cîmpurile de luptă înţeleg pericolul. Ş’apoi, e uşor să-i scapi de stress: defiinţînd toate armatele lumii! – spun unii.

În ierarhia alcătuită, locurile următoare sînt ocupate de piloţi şi pompieri. Motivaţia? Cel puţin piloţii de curse civile sînt catalogaţi drept stresaţi datorită vremii nefavorabile şi distanţei mari de casă. Dacă nu ne vine să facem un comentariu la această categorie, e pentru că urmează, în ordine, directorii PR. Aici, pentru noi, gluma începe să capete alte faţete. Pentru că această categorie (nici nu-mi vine să-i spun „de personal”) suferă, cică, din cauza expunerii publice, iar răspunderea pentru produsele şi serviciile promovate este mare. Nu ştiu ce ar fi răspuns un miner, spre exemplu, despre această meserie şi condiţiile de subteran, cert este că sînt alte meserii mult mai periculoase şi mult mai stresante; Ei? Buni bun de gură şi… cam atît. Să nu forţăm însă nota, pentru că următorul loc este ocupat de către… directorii generali. Probabil că printre respondenţi nu s-au regăsit prea mulţi „oameni ai muncii”, confruntaţi mereu cu lipsa de bani, spectrul şomajului etc. Dom’ director (şi încă ”general”), are însă, în motivaţia sondajului amintit „răspunderea pentru tot ce mişcă în companie”. Dar chiar şi după opinia mea, o asemenea poziţie nu poate fi mai stresantă şi mai periculoasă decît cea a fotoreporterilor şi reporterilor de teren. Din nou am să vă rog să nu vă gîndiţi la ce face un jurnalist de la noi. Cei de la marile trusturi de presă ale lumii sînt direct implicaţi în toate reportajele de război, calamităţi etc. Pe lîngă această motivaţie, reporterul este confruntat cu stresul provocat de concurenţă.

Topul se încheie cu taximetriştii, care sînt expuşi mortalităţii datorită actelor criminale îndreptate împotriva lor. Oricum, parcă în completare, un alt sondaj (Harris Interactiv) arată că 73% dintre angajaţi sînt stresaţi cel puţin cu un factor la locurile lor de muncă.
Concluzia? Să încercăm să ne facem viaţa cît mai liniştită acolo unde muncim şi, mai ales, să nu ne luăm după toate sondajele, realizate pe te miri unde şi cu ce scopuri.
Pentru că, zău, cauzează!  Şi stresează!