Facturi de utilități record la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj

Scumpirile la electricitate şi gaze naturale a lovit din plin și instituţiile publice, nu doar consumatorii casnici. La Cluj, spre exemplu, Spitalul Clinic Județean  de Urgență a avut în luna ianuarie costuri de aproape trei ori mai mari cu gazul. De asemenea unitatea medicală a avut de plătit sume colosale pentru energie electrică.

Potrivit datelor obținute de Făclia, pentru consumul de gaz din prima lună a anului 2022, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj a avut de plătit 1.152.317,11 lei. Comparativ, anul trecut în ianuarie factura pentru gaz a unității medicale clujene a fost de 436.179,22 lei.

La energie electrică, în luna ianuarie a acestui an, Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj a plătit 412.256,30 lei. Pentru aceeași perioadă a anului trecut, costul cu energia electrică a fost de 261.139,56 lei.

Unitatea medicală clujeană are în administrare nu mai puțin de 33 de clădiri situate în diverse locuri în oraș.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat recent că urmează să fie adoptată Ordonanța de urgență privind noua schema de ajutor la facturile de energie și gaze naturale care ar urma să intre în vigoare de la 1 aprilie.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.