Facilități pentru companiile antreprenoriale care vor să se finanțeze prin Bursă

Companiile antreprenoriale care se finanțează pe piața de capital vor fi scutite, de la 1 iulie 2021, de plata tarifului de procesare pentru listarea primului instrument financiar pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT) al Bursei de Valori București (BVB).

Companiile antreprenoriale care vor să se finanțeze prin emiterea de acțiuni, obligațiuni sau alte instrumente financiare pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT) al BVB sunt scutite, din 1 iulie 2021, de plata tarifului de procesare la listarea primului instrument financiar. Tariful de procesare, care presupune analizarea cererii de admitere la tranzacționare, va fi perceput de BVB începând cu listarea celui de-al doilea instrument financiar. Facilitatea se aplică doar noilor emitenți, nu și celor care au deja acțiuni, obligațiuni sau alte instrumente financiare listate pe SMT-ul BVB, până la 1 iulie 2021.

Din 2019 până în prezent, 12 companii antreprenoriale s-au listat pe piața AeRO, segmentul de acțiuni din cadrul SMT. La finalul ședinței bursiere din 7 iunie, cele 12 companii aveau o capitalizare cumulată de 1,02 miliarde lei (208 milioane euro). Noii emitenți – iHunt, Norofert, Holde Agri Invest, 2Performant, MAM Bricolaj, Safetech Innovations, Agroland, Star Residence Invest, Firebyte Games, Raiko Transilvania, Vifrana și Agroserv Măriuța – activează în domenii diverse, de la agricultură, jocuri video, marketing afiliat, IT, până la producție de vinuri sau de lactate. În ultimii doi ani jumătate au intrat la tranzacționare pe SMT și 25 emisiuni de obligațiuni cu o valoare cumulată de 219 milioane lei (45,2 milioane euro). Pe piața AeRO se tranzacționează acțiunile a 290 de companii, cu o valoare de piață de 2,57 miliarde euro. În primele 5 luni din 2021, valoarea medie zilnică de tranzacționare pe SMT (acțiuni, obligațiuni, alte instrumente financiare) a fost de 5,8 milioane lei (1,2 milioane euro), iar valoarea totală de tranzacționare a ajuns la 632,2 milioane lei (128,5 milioane euro).

BVB oferă posibilități de finanțare pentru start-up-uri și IMM-uri din 2010, prin sistemul alternativ de tranzacționare (Alternative System Trading/ATS), funcțional la acea dată. Din 2019, sistemul a devenit Sistemul Multilateral de Tranzacționare, conform cerințelor MiFID ale Uniunii Europene.

Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București susține că, în ultimii doi ani și jumătate, lichiditatea pe AeRO a crescut semnificativ, apropiindu-se de 1 milion de euro pe zi, respectiv de peste 3 ori mai mult decât în 2020 și de aproape 12 ori mai mult decât în 2015, când a fost lansată piața AeRO.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut