Expoziţii la Gherla

Artiştii plastici din municipiul Gherla nu au intrat în vacanţă la începutul acestui an. Chiar dacă în ultima perioadă vernisajele au cam lipsit (nu întîmplător, sărbătorile de la sfîrşitul anului trecut au dominat mai mult existenţa cotidiană, lucru firesc), evenimentele legate de arta plastică şi-au făcut loc. Să începem cu cei mici. La Biblioteca Municipală din centrul oraşului mai pot fi admirate desenele elevilor Şcolii Gimnaziale nr.1 (unitate de învăţămînt unde profesorul de specialitate, Radu Popan, lucrează cu multă dăruire cu micii artişti plastici, au chiar şi un cerc de desen de mare succes). Sub titlul “Feeria iernii’’, copiii expun lucrări dedicate acestui anotimp, începuturi promiţătoare, care pot deveni în timp certitudini. Municipiul Gherla se poate mîndri şi cu pictori talentaţi, consacraţi, cum sînt Martin Lengyel, Avel Sabo, dr. Stelian Sabo sau Monica Moldovan, ultima şi o foarte bună pictoriţă de icoane pe stică (nu de mult a avut o reuşită expoziţie la Muzeul de Istorie din localitate). Aceştia îşi prezintă lucrările în sala mică  a Casei Municipale de Cultură Gherla, unde exponatele pot fi admirate zilnic, începînd cu ora10. Să nu uităm nici de Centrul de xilogravură de la Hăşdate (localitate componentă municipiului Gherla), gazda colecţiei fiind profesorul de desen Mircea Pop, una din personalităţile de seamă ale vieţii plastice din vechiul Armenopolis, amfitrion care  în permanenţă stă la dispoziţia vizitatorilor.

Pentru anul 2013, organizatorii expoziţiilor gherlene ne mai pregătesc cîteva surprize plăcute şi interesante (unele chiar în premieră!), evenimente asupra cărora vom reveni pe parcurs.
SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.