Expoziţie temporară: Peisajul geofizic al aşezării de la SAMUM şi al frontierei romane a provinciei Dacia

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca organizează miercuri, 13 noiembrie, ora 11, vernisajul expoziţiei temporare cu titlul „Peisajul geofizic al aşezării de la SAMUM şi al frontierei romane a provinciei Dacia”.

Potrivit purtătorului de cuvînt al MNIT, Gheorghe Petrov, expoziţia doreşte să aducă în atenţia specialiştilor şi a publicului larg o arie istorico-geografică deosebit de importantă: castrul roman cu vicus-ul fortificaţiei militare aflate pe teritoriul actualei localităţi Căşeiu din judeţul Cluj, precum şi zona aferentă din limes-ul de nord al Daciei, care este propus pentru a fi inclus pe Lista Monumentelor UNESCO.

„Pentru cunoaşterea în detaliu a patrimoniului cultural amintit, cu o vechime de aproximativ 2000 de ani, sînt necesare multiple cercetări interdisciplinare care implică cunoştinţe din mai multe domenii ale ştiinţei şi tehnicii. Prezentarea rezultatelor acestor cercetări reprezintă subiectul acestei manifestări expoziţionale. Efectuarea cercetărilor menţionate şi prezentarea lor publică au fost realizate în cadrul unui proiect cultural finanţat de  Administraţia Fondului Cultural Naţional” – precizează Petrov.

Expoziţia va fi deschisă pînă în  20 noiembrie a.c., în sala de expoziţii temporare din clădirea MNIT (str. Constantin Daicoviciu nr. 2).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.