Expoziţie de fotografie, cu scop caritabil, la Bastionul Croitorilor

Primăria Cluj-Napoca în colaborare cu Asociaţia „Little People” România sînt organizatorii expoziţiei de fotografie „My Afghanistan” a jurnalistului de război Florin Ghioca, expoziţie care s-a deschis vineri, 7 octombrie a.c., la Bastionul  Croitorilor – Centru de Cultură Urbană (Str. Baba Novac nr. 35).
Florin Ghioca, corespondent NATO în Afganistan, este singurul fotojurnalist român care a fost invitat de către National Geographic în proiectul „Kenya – The Great Migrations”. A desfăşurat şi desfăşoară campanii umanitare pentru copiii din Afganistan.
Expoziţia „My Afghanistan”, desfăşurată sub egida FG Photography are, de asemenea, un scop umanitar. Cei care doresc, pot face donaţii în cadrul acestei expoziţii, iar sumele colectate vor fi utilizate pentru susţinerea ziaristei Andreea Popescu, diagnosticată cu cancer osos în luna august 2011 şi care va fi supusă unei invervenţii chirurgicale la Istanbul, în cursul lunii octombrie.
Expoziţia va fi deschisă pînă în 19 octombrie, iar intrarea publicului este liberă. Orarul de vizitare este de luni pînă vineri, între orele 10 şi 20, iar sîmbătă şi duminică, între orele 10 şi 18.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.