Expoziţia PORTRETUL LUI VÁCLAV HAVEL

afisMuzeul Etnografic al Transilvaniei vă invită miercuri, 20 iulie, de la ora 18, la vernisajul expoziţiei „Portretul lui Václav Havel”. Expoziţia este un omagiu adus acestei personalităţi emblematice pentru istoria Republicii Cehe cu ocazia aniversării a 80 de ani de la naşterea artistului şi omului politic Havel. Expoziţia va fi deschisă până pe 19 august 2016.

Václav Havel (1936 – 2011) a fost un scriitor, filosof, disident şi om politic ceh. A fost unul dintre primii purtători de cuvânt ai Cartei 77, personalitate de frunte a schimbărilor politice din noiembrie 1989, ultimul preşedinte al Cehoslovaciei şi primul preşedinte al Republicii Cehe.

Expoziţia reflectă personalitatea lui Václav Havel în viziunea artiştilor cehi, din 1990 şi până în zilele noastre. Paradigma expoziţiei este însuşi conceptul lui Havel asupra lumii, el fiind unul din cei mai importanţi avocaţi ai pluralismului de opinii. Acelaşi pluralism stă la baza proiectului expoziţional, care prezintă personalitatea lui Václav Havel prin lucrări realizate între 1990 şi 2015 de cunoscuţi artişti cehi, precum: Milan Knízák, Jirí Kovanda, Jirí David, Kurt Gebauer, Milan Mikulástík, Adam Kovalcík, Borek Sípek, Martin Zet şi grupul artistic Guma Guar.

Expoziţia, care reuneşte desen, sculptură, fotografie, medalie, instalaţie, billboard şi video, surprinde personalitatea caracteristică a lui Václav Havel atât prin ochii critici, cât şi admirativi ai artiştilor vizuali contemporani cehi.

„Expoziţia adună la un loc lucrări ale multor artişti contemporani cehi cunoscuţi. Milan Knízák a fost o figură cheie în arta performativă din Estul Europei. Jirí David a reprezentat Republica Cehă la Bienala de la Veneţia de anul trecut. Jirí Kovanda este artistul ceh cel mai expus în străinătate. Kurt Gebauer a fost, în ultimii 25 de ani, unul din lectorii proeminenţi ai Academiei de Artă, Arhitectură şi Design din Praga. Borek Sípek a fost arhitectul principal al Castelului din Praga sub preşedinţia lui Václav Havel. Aşadar, expoziţia este foarte unică“ spune Frantisek Zachoval, directorul Centrului Ceh.

Expoziţia a fost prezentată la începutul anului la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei din Chişinău şi la Muzeul Olteniei din Craiova. Expoziţia este organizată de Centrul Ceh Bucureşti în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei şi Ambasada Republicii Cehe la Bucureşti.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.