Explozie urmată de moartea a patru persoane în Vrancea

Patru persoane au fost găsite carbonizate în urma exploziei la magistrala de gaz de la Călimăneşti, iar alte cinci persoane, rănite, au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.

„În noaptea de miercuri spre joi am fost solicitaţi să intervenim în urma producerii unei explozii urmată de incendiu, pe şantierul Autostrăzii Moldovei, în dreptul localităţii Călimăneşti. În urma evenimentului, au rezultat cinci victime rănite. Din nefericire, la faţa locului au fost descoperite patru victime carbonizate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, Florin Olaru.

Potrivit acestuia, victimele rănite au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Adjud, două dintre acestea, care au suferit arsuri, urmând să fie transportate la două unităţi medicale din Capitală.

Atât persoanele decedate, cât şi cele rănite în urma incendiului efectuau lucrări de construcţie pe şantierul Autostrăzii Moldovei.

Planul roşu de intervenţie a fost activat, în noaptea de miercuri spre joi, la ora 01,30, în urma unei explozii la o magistrală de gaz de la Călimăneşti. Incendiul a fost lichidat după circa trei ore, intervenindu-se în continuare pe răcirea utilajelor surprinse de incendiu.

La faţa locului au intervenit şase autospeciale de stingere cu apă şi spumă, patru ambulanţe SMURD, o autospecială de transport persoane şi victime multiple a ISU Vrancea şi cinci ambulanţe al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vrancea.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut