Exmatricularea, ca formă de sancționare a elevilor, agreată de șefa IȘJ Cluj

Inspectorul școlar general Marinela Marc consideră că noile prevederi privind răspunderea disciplinară a elevilor din proiectul Legii Învățământului Preuniversitar sunt „extrem de importante”, deoarece era necesar să se răspundă „consecințelor unor acte agresive, așa cum s-au petrecut în unele unități de învățământ din țară în ultima perioadă”.

„În varianta Legii Educației prezentată în ședința de Guvern din 9 martie se stipula interzicerea exmatriculării elevilor din învățământul obligatoriu. Prin amendamentele aduse la comisia de învățământ din Parlament, elevii din învățământul obligatoriu pot fi exmatriculați în situații grave, în urma încălcării normelor de disciplină în spațiul școlar, cu drept de reînscriere în anul școlar următor, în aceeași unitate de învățământ sau în altă unitate. Potrivit amendamentului adoptat referitor la acest subiect, înaintat de PNL, PSD și Ministerului Educației și agreat de toate celelalte grupuri parlamentare, analiza disciplinară poate fi inițiată de personalul școlar, în urma unei încălcări a regulamentelor unității de învățământ preuniversitar sau a comportamentului inadecvat al elevului, iar pentru a putea fi sancționați, faptele trebuie să se fi petrecut în perimetrul unității de învățământ, în cadrul activităților extrașcolare sau în cadrul activităților desfășurate în mediul online. Evident că sancțiunile se aplică gradual, în funcție de gravitatea faptelor, exmatricularea fiind ultima dintre sancțiuni după observația individuală, mustrarea scrisă, retragerea temporară sau pe durata întregului an școlar a burselor de care beneficiază elevul, mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeași unitate de învățământ, suspendarea elevului pe o durată limitată de timp, preavizul de exmatriculare, exmatricularea cu drept de reînscriere, în anul școlar următor, în aceeași unitate de învățământ, exmatricularea cu drept de reînscriere, în anul școlar următor, în altă unitate de învățământ, exmatricularea fără drept de reînscriere pentru elevii din învățământul postliceal” – a declarat, pentru Făclia, inspectorul școlar general Marinela Marc.

De asemeni, prof. Marinela Marc precizează că, potrivit formei adoptate de Comisia pentru învățământ, mutarea disciplinară la o clasă paralelă din aceeași unitate de învățământ, suspendarea elevului pe o durată limitată de timp, preavizul de exmatriculare, exmatricularea cu drept de reînscriere, în anul școlar următor, în aceeași unitate de învățământ, exmatricularea cu drept de reînscriere, în anul școlar următor, în altă unitate de învățământ, nu se pot aplica în învățământul primar. De asemeni, conform proiectului legislativ, preavizul de exmatriculare și exmatricularea cu drept de reînscriere, în anul școlar următor, în aceeași unitate de învățământ „se pot aplica în învățământul obligatoriu numai în situații foarte grave, când prezența elevului în școală pune în pericol siguranța elevilor sau a personalului din școală, afectând dreptul la educație, respectiv la muncă”.

„Elevii care au fost sancționați beneficiază de consiliere, intervenție psihologică și psihoterapie, precum și de activități remediale. Procedura de aplicare a sancțiunilor prevede în mod obligatoriu informarea elevilor și a părinților/ tutorilor legali, intervievarea elevilor, în prezența părinților/ tutorilor legali, după caz, consultarea managerului de caz desemnat de DGASPC, în acord cu Hotărârea Guvernului nr. 49/2011 și a raportului de evaluare multidisciplinară realizat de acesta, oferirea posibilității de contestare a sancțiunii. Consider că noile prevederi privind răspunderea disciplinară din acest act normativ sunt extrem de importante, deoarece era necesar să răspundem consecințelor unor acte agresive, așa cum s-au petrecut în unele unități de învățământ din țară în ultima perioadă, iar prin eliminarea acestei forme extreme de sancționare a elevilor era de așteptat să se înmulțească cazurile de abateri disciplinare, în condițiile în care singura modalitate de sancționare rămânea scăderea mediei la purtare” – a mai declarat prof. Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut