Excelenţa se premiază şi la Dej

DaianaLa Primăria municipiului Dej a avut loc miercuri, 31 iulie, momentul festiv al premierii elevei Daiana Alexandra Cîmpean de către primarul Costan Morar. Şefă de promoţie a generaţiei sale, Daiana a absolvit ciclul gimnazial al Şcolii „Avram Iancu” din Dej cu media generală 10, notă obţinută şi la Evaluarea Naţională din acest an.

Pentru activitatea ei meritorie şi setea de studiu de care a dat dovadă în timpul şcolii, Daiana a primit o diplomă de excelenţă şi o sumă de bani, care i-au fost înmînate de primar, însoţite de felicitările domniei sale.

Împreună cu Andrada Terpe, absolventă a Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu” din Dej, Daiana Cîmpean se numără printre cei 24 de elevi pe care preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, i-a premiat joi, 1 august, pentru media 10 obţinută la examenul de admitere în clasa a IX-a, respectiv, media 10 rezultată în urma examenului de Bacalaureat.

M.V.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.