Evocare istorică

Tradiţionala comemorare a victimelor atrocităţilor naziste din cel de-al doilea Război Mondial a avut loc în acest an la Liceul ‘’Petru Maior’’ din Gherla printr-o activitate la care au participat reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, conducerea şcolii, profesori şi numeroşi elevi. După o scurtă evocare a momentelor importante ale acţiunilor întreprinse de statul german împotriva populaţiei evreieşti, susţinută de  profesorul Mircea Câmpean, şi vizionarea unui film documentar despre holocaust, a urmat o prezentare a prof. Ioan Câmpean pe tema atrocităţilor comise de administraţia horthystă la Gherla, în anul 1944, împotriva evreilor din oraş şi împrejurimi.

Elevii clasei a XI-a D, coordonaţi de prof. Andreea Lup, au prezentat ororile holocaustului prin mărturiile unor victime ale acestuia şi au vorbit despre percepţia tinerilor de azi faţă de această tragedie a umanităţii. În finalul activităţii au vorbit despre holocaust: directorul liceului – prof. Maria Buzan şi prof. Luminiţa Chicinaş, inspector şcolar, fiind subliniată ideea că omenirea nu are voie să uite aceste tragedii, pentru a nu le mai repeta. Manifestări cu caracter cultural şi istoric au avut loc, zilele trecute, şi în alte şcoli din municipiul Gherla.
Sz. Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.