Evident Băsescu trebuie suspendat şi demis

Ilie CĂLIAN

Opoziţia USL, cu sprijinul altor parlamentari, consideră că preşedintele Traian Băsescu trebuie suspendat şi apoi, prin referendum, demis, conform articolului 95 din Constituţie, adică pentru “fapte grave, prin care încalcă prevederile Constituţiei”. În ce mă priveşte, am semnalat de la început că, prin formula pe care a dorit s-o impună opiniei publice – şi a şi reuşit în mare măsură -, aceea că este firesc ca el să fie “preşedinte – jucător”, Traian Băsescu doreşte să-şi asigure un curent de opinie favorabil unei conduceri dictatoriale, în care preşedintele să-şi aroge atribuţii şi puteri personale neconstituţionale. Ulterior, mulţi alţi ziarişti au scris despre asta şi nu este de mirare că, în calitatea sa de preşedinte al CSAT, Traian Băsescu a inclus presa printre “vulnerabilităţile” ce ameninţă securitatea naţională a României. Or, o presă liberă nu poate fi o ameninţare decît pentru un regim nedemocratic, autoritar, dictatorial.

Printre numeroasele încălcări grave ale Constituţiei, USL acuză încălcarea de către Traian Băsescu a separaţiei puterilor în stat. Cea la care mă voi opri aici este uzurparea rolului premierului. Este adevărat că în Constituţie nu se specifică tipul de regim republican al României – republică parlamentară, prezidenţială, semiprezidenţială. Cert este că, profitînd de ambiguităţile Constituţiei, preşedintele a început prin a transforma România într-o republică semiprezidenţială, pentru a o împinge, în timpul ultimelor guverne Boc, într-o veritabilă republică prezidenţială, în care primul ministru este un executant docil al ordinelor preşedintelui – care, însă, spre deosebire de situaţia unei veritabile republici prezidenţiale, nu are grija răspunderii, a semnăturii sale pe acte guvernamentale şi hotărîri ale guvernului. Pur şi simplu, Băsescu dădea dispoziţii primului ministru, negocia cu foruri internaţionale în probleme specifice guvernului.

Practic, preşedintele şi-a asumat contractarea împrumuturilor externe, scăderile de salarii, creşterea TVA, impozitele pe pensii şi multe alte acte pe care Băsescu nu le are în atribuţii. Pentru cine se îndoieşte, citez articolul 102 din Constituţie: “Guvernul, potrivit programului său de guvernare, acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.” Aşadar, preşedintele nu are funcţii executive, în guvernare. El “reprezintă statul român” (Art. 80(1)) şi “exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate” (Art.80 (2)). În materie de politică externă el are doar “atribuţii”, încheie tratate internaţionale “negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare Parlamentului”. Asta, pentru că “Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării” (Art.60 (1)). Pe scurt: guvernul, respectiv primul ministru, nu “dau seamă” preşedintelui, ci parlamentului. Or, de atîtea ori preşedintele Traian Băsescu şi-a arogat dreptul personal de a da ordine Parlamentului, Guvernului, Justiţiei, încît nici nu are sens să le mai numărăm.

Să vă mai aduc aminte că Traian Băsecu nu s-a jenat nici cît negru sub unghie să se angajeze în probleme ale PDL, de parcă ar fi fost efectiv şi de jure preşedintele acestuia – lucru categoric interzis de Constituţie şi legi.

De altfel, încălcările repetate ale Constituţiei, care i se pot reproşa lui Traian Băsescu, sînt atît de multe, încît nu are sens să încerc să le inventariez – pentru cei care cunosc şi respectă spiritul democratic al Constituţiei şi legile. Pentru ceilalţi – ar fi cu totul inutil, dacă nu înţeleg spiritul societăţilor de democraţie parlamentară şi preferă conducerea autoritară unipersonală a ţării. Teamă mi-e că numărul acestora din urmă este mult mai mare decît ne imaginăm; că sînt foarte mulţi cei care nu înţeleg ce sînt acelea puterile statului democratic, ce înseamnă “principiul separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”; că sînt mulţi cei care consideră că, în locul “parlamentărilor” îndelungate, este preferabil să existe un şef care să ia deciziile singur şi rapid – mai singur şi mai rapid, poate, decît chiar Ceauşescu. Şi mă îndoiesc că aceştia pot fi convinşi cu argumente democratice.