Evenimente teatrale

La sfârşitul săptămânii trecute, amatorii Thaliei din municipiul Cluj-Napoca nu au dus lipsă de evenimente teatrale, ei având din ce alege. Începem cu ultima zi a Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj, „În căutarea Autorului”, eveniment organizat pentru a şasea oară de Teatrul Naţional Cluj-Napoca. Duminică după-amiază, în faţa Cazinoului din parcul central, am avut ocazia să asistăm la evoluţia studenţilor anului III al Facultăţii de Teatru şi Televiziune din cadrul Universităţii „Babeş Bolyai”, clasa actorului Bács Miklós. Protagonişti – un grup de tineri talentaţi, viitori artişti, care pur şi simplu ne-au uimit prin jocul lor. A fost o reprezentaţie în care mişcarea şi arta dramatică s-au împletit în mod armonios şi în care mesajul transmis, chiar dacă a fost mai greu perceput de cei peste 200 de spectatori aflaţi în faţa platoului, a fost până la urmă înţeles. Este vorba de reprezentaţia „de’ECOurage”, prezentată în premieră în această primăvară în cadrul public al Pietonalei Eroilor din centrul Clujului şi care a fost reluată în weekendul trecut la finalul „Întâlnirilor internaţionale de la Cluj” în prezenţa managerelui Teatrului Naţional, Mihai Mănuţiu. Scenariul regia şi coregrafia aparţin actriţiei Andrea Gavriliu din Bucureşti, artistă care a absolvit Facultatea de Teatru şi Televiziune tot la Cluj-Napoca şi tot la clasa actorului Bács Miklós. Coincidenţă sau nu, dar mâna bunului pedagog şi a regizorului se vede, actriţa din Capitală realizând un spectacol de mare succes. Să mai notăm că muzica reprezentaţiei este semnată de Mihai Dobre. Toţi cei care, pentru o jumătate de oră, ne-am oprit în parc să-i vedem pe cei 16 studenţi din anul III, am plecat spre casă cu o impresie foarte bună, aşa cum am rămas plăcut impresionaţi şi de cele trei spectacole susţinute pe scena Casei de Cultură a Studenţilor de actorii Teatrului de Nord Satu Mare. Peste 1500 de copii şi părinţi (sau bunici) au luat loc în sala mare din Piaţa Lucian Blaga, la cele trei spectacole prezentate de trupa din nordul ţării, oaspeţi bineveniţi de fiecare dată în oraş sub egida „Cortina Events”. Teatrul de Nord ne-a onorat la sfârşitul săptămânii trecute cu piesele „Mica sirenă” de H.Ch. Andersen şi „Micul Prinţ” de Antoine de Saint-Exupery (ultima cu două reprezentaţii, ambele cu casă închisă!). La sfârşitul evenimentului, zeci de copii au invadat scena pentru autografe şi pentru o poză comună cu actorii sătmăreni, momente deosebit de emoţionante atât pentru micii spectatori, cât şi pentru artişti. Organizatorii au oferit dulciuri şi baloane colorate, dar şi figurine de păpuşi celor aflaţi în sală. Toată lumea a fost mulţumită de acest gest prietenesc şi cu toţii şi-au dat deja întâlnire la următorul eveniment organizat de „Cortina Events”, cel din data de 20 noiembrie 2016, ora 11, când va fi prezentată piesa „Fapte vitejeşti”, un spectacol de teatru pentru întreaga familie.

SZEKELY Csaba

Foto: Ioan Mircea CORPODEAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.