Eveniment editorial: Sorin Grecu – Celălalt Cluj

Un alt fel de istorie a Clujului, una ”nefardată” cum spune însuși autorul – poate că aceasta ar fi o definiție a noului volum semnat de poetul și jurnalistul Sorin Grecu (”Celălalt Cluj. Povestiri adevărate”, ed. Școala Transilvană, 2020), o carte care creionează portretele unor concetățeni, unii celebri, iar alții aproape necunoscuți, personaje care compun împreună un alt portret, cel al orașului pe care Someșul îl străbate de la un capăt la celălalt.

Medici, profesori, poeți, muzicieni, sculptori, boxeri, călugări, dar și dezmoșteniți ai sorții, pocheriști, boemi ori pur și simplu nebuni, sunt personajele ale căror povești de viață alcătuiesc un puzzle ce recompune atomsfera Clujului de altădată.

Printre ei, profesorul Nicolae Șchiau – cel care a adus în oraș un manuscris al lui Mihai Eminescu, procurorul criminalist Iuliu Andrei – care a contribuit la arestarea celebrului ”om cu ciocanul”, compozitorul Alexandru Vilmanyi – cel care l-a lansat pe Gil Dobrică și a orchestrat aproape toate piesele lui Dan Spărtaru, graficianul Octavian Bour – caricaturistul care a ilustrat nenumărate ediții ale revistei Staua, dar și ale cotidianului Făclia, medicul Petru Moșoigo – poate cel mai cunoscut ”legist„ al orașului, epigramistul Eugen Albu, marele taragostist Dumitru Fărcaș, poetul Ion Cristofor, maica Ierusalima, o ucenică a lui Arsenie Boca, legendarul Puiu Pașca – un pocherist boem, care a câștigat zeci de mii de lei, dar a ajuns pe drumuri, Rodion Roșca – ”părintele” muzicii electronice din România, Dorin Zogorean – unul din DJ-ii Clujului din anii ‘70 sau Miki Paisz – unul dintre cei mai valoroși boxeri ai Clujului, vicecampion mondial de juniori în 1983, și mulți, mulți alții sunt prezenți în acest volum de istorie neconvențională.

Să nu încheiem înainte a aminti încă un personaj: chiar pe autor, el însuși o adevărată ”figură” în sensul bun al cuvântului, o bună bucată de timp ”știrist” la ProTv, unde prezenta cu predilecție bătăile, furturile, crimele sau sinuciderile acelor vremi (asupra unei femei care s-a aruncat în fața trenului s-a găsit doar un bilet pe scria ”Nu-l chemați pe Sorin Grecu de la ProTV”), dublat în permanență un poet sensibil, capabil să povestească cu o nesfârșită candoare, spre nedumerirea dar și secretul amuzament al interlocutorului (mărturisesc, am fost unul dintre ei), despre întâlnirea suprarealistă cu un soi de diavol înalt de vreo trei metri, înarmat cu un cioc fioros, picioare de reptilă și aripi maro, care a zburat amenințător de aproape pe deasupra sa. Însă, până la urmă, cine suntem noi să judecăm ce văd poeții?

Viorel Dădulescu