EVENIMENT EDITORIAL

gogaRecent, la editura Sedan din Cluj-Napoca a apărut o lucrare cu adevărat excepţională, respectiv albumul foto-documentar intitulat „Chipul arestat al poetului Octavian GOGA”. Lucrarea cuprinde materiale inedite din arhiva CNSAS. Realizată de dr. Dan BRUDAŞCU, aceasta aduce în atenţia publicului cititor, dar şi a cercetătorilor şi specialiştilor o serie de materiale, în copleşitoarea lor majoritate inedite, consacrate uneia dintre cele mai proeminente personalităţi a primei jumătăţi a veacului XX, atît din viaţa literară cît şi din cea politică a României.

Dr. Dan Brudaşcu, care de peste 30 de ani este preocupat de cercetarea vieţii şi operei poetului şi omului politic Octavian Goga, a cercetat în ultimii ani şi documentele aflate la C.N.S.A.S., descoperind un fond fotografic impresionant (de peste 1.500 poze), necunoscute pînă în prezent. Din cercetările făcute, rezultă că aceste materiale fuseseră ridicate atît de organele Siguranţei Statului înainte de 1944, cît şi ulterior, de cele ale Securităţii, în urma frecventelor lor descinderi la locuinţele poetului din Ciucea, Cluj, Predeal şi Bucureşti. Documentele prezintă momente însemnate din risipa de energie a lui Octavian Goga, mediile frecventate de acesta, personalităţile din mediile literare şi politice pe care le-a cunoscut şi frecventat, precum şi deplasările sale frecvente dincolo de fruntariile ţării. Lucrarea este structurată pe următoarele capitole: Poetul singur; Octavian şi Veturia Goga – un cuplu pentru eternitate; Goga şi familia; Goga între prieteni; Prezenţe în viaţa publică şi politică; Pe ultimul drum – cimitirul Belu; Pe ultimul drum – Ciucea.

În prefaţa lucrării, dr. Dan Brudaşcu oferă cititorilor importante date referitoare la acest valoros fond documentar şi la conţinutul volumului de faţă.

Această recentă apariţie editorială umple un gol important şi, cu siguranţă, oferă cititorilor, dar şi specialiştilor, date esenţiale pentru cunoaşterea şi înţelegerea activităţii desfăşurate de Octavian Goga pe tărîm politic şi cultural. Lucrarea este consacrată împlinirii (la data de 7 mai a.c.) a 75 ani de la moartea celui supranumit „poetul pătimirii noastre”, respectiv a 130 ani de la naşterea Veturiei GOGA, personalitate marcantă a scenei lirice româneşti, singura artistă româncă invitată şi participantă (la ediţia din anul 1914) a celebrului festival internaţional dedicat lui Richard Wagner la Bayreuth (Germania) şi supranumită „privighetoarea Ardealului”.

Salutăm cu entuziasm această recentă apariţie editorială, care sporeşte cu un opus esenţial bibliografia consacrată lui Octavian GOGA.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.