Evaluarea Națională la 5 materii, propusă de sindicatele profesorilor, respinsă de Consiliul Elevilor și Federația Părinților

Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Părinților anunță că se opun „cu fermitate” abordării asupra examenului de evaluare națională propuse de sindicatele profesorilor, conform căreia acest examen să se desfășoare la cinci materii, și atrag atenția o astfel de abordare nu face altceva decât să încurajeze meditațiile plătite.

„Ce ar putea implica EN la 5 materii? Planurile-cadru ar trebui să aibă prevăzut un nou trunchi comun care să corespundă nevoilor acestui de examen. Automat, primul lucru care ne vine în minte când abordăm acest subiect sunt meditațiile. Cum ne vom putea asigura că elevii sunt pregătiți?” – spun cele două organizații.

Acestea atrag atenția și că propunerile sindicatelor profesorilor nu au venit ca rezultat al unei consultări cu elevii sau cu părinții. „În ultima perioadă a fost dezbătută intens problematica examenului de admitere la liceu, suplimentar față de EN. Am auzit și ascultat punctele de vedere ale elevilor, ale părinților, ale profesorilor și ale organizațiilor relevante din sectorul de educație. Am omis pe cineva? Da, sindicatele profesorilor. Ieri s-a încheiat procesul de consultare pe baza proiectului, iar astăzi ne-am trezit cu noi propuneri de modificare venite din partea acestora cu privire la admiterea în învățământul liceal. Calitatea de partener de dialog social implică și o colaborare strânsă, care există deja. Însă, această propunere nu a venit ca rezultat al unei consultări cu elevii sau cu părinții” – spun cele două organizații.

Reprezentanții elevilor și ai părinților amintesc, totodată, că examenele cu miză mare au fost criticate inclusiv de experți în educație de la nivel european și internațional, un raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) propunând adoptarea unor măsuri prin care să se pună mai puțin accent pe rezultatul examenelor care evaluează cunoștințe în detrimentul competențelor și, totodată, pentru a transforma liceele în medii sigure și incluzive pentru toți elevii”.

„Același raport spune, în cuprinsul său, că „o trăsătură a educației în unele țări din Europa de Est și Asia Centrală este că selecția în învățământul secundar superior este foarte selectivă pe plan academic, comparativ cu țările OCDE. Ca atare, elevii de liceu sunt foarte segregați” – spun cele două organizații.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au propus ca varianta alternativă pentru admiterea separată la liceu, susținerea, de către elevii clasei a VIII-a, a 5 probe la examenul de Evaluare Națională.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut