Europa nu are bani de campanii militare

El Pais

Hans Hillen, ministrul olandez al apărării, declara recent la un seminar pe teme militare, desfăşurat la Bruxelles, că în această situaţie de criză cetăţenii au fost puşi în faţa unei dileme: mai mulţi bani pentru apărare, sau pentru sănătate? Răspunsul: 64% au cerut o reducere a bugetului apărării şi doar 32% a bugetului pentru sănătate. În următorii patru ani, Olanda va aloca 18 miliarde de euro apărării şi 15 miliarde pentru sănătate. Societatea olandeză şi cea europeană în ansamblu se îndreaptă cu paşi mari spre îmbătrînire, astfel încît cheltuielile medicale sînt prevăzute să se dubleze pînă în 2050.

Este un fapt biologic care se impune asupra cifrelor. Dacă mai adăugăm faptul că mulţi oameni gîndesc că lumea se termină la graniţa lor, a comentat Hillen, şi că europenii nu se simt obiectul vreunei ameninţări, concluzia este clară: nu există bani şi nici dorinţă pentru cheltuieli în domeniul militar. Olanda a început să renunţe la tancurile sale, fără să mai întrebe pe nimeni. “Sper ca acest exemplu să nu fie urmat”, a avertizat Jaap de Hoop Scheffer, fost secretar general al NATO. “Este nevoie de coordonare, altminteri ne vom trezi fără mijloacele necesare” pentru ansamblul apărării europene, a spus el. Trăim însă vremuri grele şi fiecare se descurcă cum poate.

Miniştrii de externe ai UE, în frunte cu Catherine Ashton, au participat zilele trecute la o reuniune la Bruxelles în care au încercat să găsească soluţii în această perioadă de austeritate. Miniştrii sînt de acord că Europa trebuie să devină un agent credibil pe scena internaţională a externelor şi a apărării, dar recunosc că bat în retragere cînd vine vorba de angajamente. Operaţiunea Atalanta, de combatere a pirateriei în apele Somaliei, “are nevoie de nave şi nu este uşor să le obţii”, spune o sursă europeană. Lansată în 2008 cu peste zece nave, numărul lor a scăzut la şapte şi se va reduce la patru, pînă în martie 2012, “sub pragul roşu limită”, potrivit generalului Hakan Syren, preşedintele Comitetului Militar al UE.

Dacă Atalanta are această problemă a mijloacelor este din cauza dificultăţilor bugetare, spune generalul. “Iar în Kosovo, nu numai că nu sînt trimise noi efective, ci se pune problema retragerii celor actuale, deşi situaţia este delicată şi necesită prezenţa noastră”, a deplîns o sursă diplomatică europeană. Climatul este plin de contradicţii şi de perplexitate. “Criza financiară îngreunează participarea statelor la Politica de Securitate si Apărare Comună”, comentează un ambasador, care o critică pe Ashton: “Înalta Reprezentantă nu a fost capabilă să lanseze nicio operaţiune. Libia putea fi un exemplu în acest sens”. Adevărul este că UE a pregătit o intervenţie (navalo-militară, cu caracter umanitar de evacuare a răniţilor), care nu a mai fost desfăşurată pentru că Naţiunile Unite nu au mai solicitat-o.

Nimeni nu a criticat-o atunci pe Ashton pentru a nu fi lansat operaţiunea soft, pe placul UE, în timp ce toată lumea aştepta cu sufletul la gură să vadă cum se încheie operaţiunea hard a NATO, Unified Protector. Acum toată lumea vrea să se urce în trenul victoriei aliate din Libia; pînă şi Germania, care în martie îşi exprima opoziţia faţă de intervenţie printr-o abţinere la ONU, fragmentînd încă o dată pretinsa linie unică europeană.

Campania împotriva lui Muammar Gaddafi a scos în evidenţă slăbiciunea europenilor, care nu ar fi putut fi prezenţi fără sprijinul SUA. “Apărarea Europeană, cu privire la care s-au făcut atîtea proclamaţii în ultimii 30 de ani, mai ales de Franţa, s-a dovedit a fi mai mult o iluzie decît o realitate: o speranţă care nu s-a întrupat în nimic”, scrie Hubert Vedrine, fost ministru francez de externe.