Eurodeputatul Daniel Buda: Viitorul Europei este un angajament față de valorile comune

Eurodeputatul Daniel Buda, membru al PPE-cel mai mare grup politic din Parlamentul European, consideră că viitorul Europei nu este doar un proiect politic sau economic ci un angajament față de valorile comune și o promisiune de a construi o Europă mai puternică și mai unită pentru generațiile viitoare.

Cetățenii din țările membre UE au avut ocazia să-și exprime opiniile cu privire la viitorul blocului comunitar în cadrul unui proces fără precedent de discuţii și dezbateri numit „Conferinţa privind viitorul Europei”, o încercare a instituţiilor UE de a se reconecta cu cetăţenii.

Dezbaterile s-au concretizat într-un raport centrat în jurul unui număr de 49 de propuneri care obiective şi peste 320 măsuri pentru instituţiile UE, acoperind nouă domenii: schimbări climatice şi mediu; sănătate; o economie mai puternică, justiţie socială şi locuri de muncă; UE în lume; valori şi drepturi, stat de drept, securitate; transformare digitală; democraţie europeană; migraţie; educaţi, cultură, tineret şi sport.

Propunerile au la bază recomandările făcute de cetăţeni care s-au întâlnit în cadrul panelurilor europene ale cetăţenilor şi panelurilor naţionale ale cetăţenilor şi ideile incluse în platforma digitală multilingvă.

Eurodeputatul român Daniel Buda susține că este momentul să fie folosite propunerile conferinței pentru a aduce schimbări concrete și a asigura un viitor prosper și pașnic pentru toți cetățenii europeni.

“Astăzi ne aflăm într-un moment de cotitură în istoria noastră comună. Uniunea Europeană, o uniune de state, popoare și culturi diverse, este mai mult decât un set de acorduri și tratate. Este o viziune comună pentru un viitor mai bun.

În cadrul conferinței, voi, cetățenii Europei, ați exprimat dorința unei Europe mai puternice, mai unite și mai rezistente. Ați cerut o Europă care să facă față provocărilor actuale și să fie pregătită pentru cele viitoare. În fața provocărilor, cum ar fi atacul Rusiei împotriva Ucrainei și necesitatea independenței energetice, trebuie să fim uniți și să acționăm decisiv. Este momentul să folosim de propunerile conferinței pentru a aduce schimbări concrete și a asigura un viitor prosper și pașnic pentru toți cetățenii europeni.

În încheiere, vreau să spun că viitorul Europei nu este doar un proiect politic sau economic. Este un proiect al inimilor și al minților noastre, un angajament față de valorile comune și o promisiune de a construi o Europă mai puternică și mai unită pentru generațiile viitoare”, a spus europarlamentarul Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei de Agricultură din Parlamentul European.

Partidul Popular European din care face parte și Daniel Buda consideră că Europa trebuie să fie în măsură să facă față marilor provocări ale vremurilor noastre, cum ar fi digitalizarea, schimbările climatice, riscurile pentru sănătate și instabilitatea geopolitică, printr-o viziune pe termen lung și o pregătire adecvată.

„În plus, dorim să dotăm Uniunea noastră cu resurse și structuri adecvate și suficiente, astfel încât să poată aborda în mod eficient următoarele situații de urgență. Uniunea Europeană trebuie să fie cel mai eficient factor de rezolvare a problemelor următoarei crize”, a transmis PPE.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut