Eugen Nicolăescu: MS continuă demersurile cu privire la reforma sistemului sanitar

Ministerul Sănătăţii va continua acţiunile şi demersurile cu privire la reforma sistemului sanitar, a declarat, într-o conferinţă de presă, ministrul Eugen Nicolăescu, invitîndu-i la dialog pe membrii Coaliţiei profesioniştilor din sistemul sanitar care anunţau săptămîna trecută proteste.

“Ministerul Sănătăţii îşi continuă acţiunile şi demersurile cu privire la reforma sistemului sanitar. După cum ştiţi, se află în dezbatere publică un set de proiecte de lege, precum şi principiile şi elementele componente ale pachetului de bază de servicii medicale. Pînă în prezent, pe marginea acestora, am organizat deja patru dezbateri publice regionale, la Eugen-Nicolaescu-02Alexandria, Craiova, Constanţa şi Sighişoara, la care au participat sute de profesionişti şi oameni interesaţi, iar în perioada următoare organizăm dezbateri similare la Iaşi, Oradea şi Timişoara. Pînă la finele lunii septembrie vom avea alte noi runde de discuţii cu toţi partenerii ministerului – Colegiul Medicilor, Colegiul Farmaciştilor, societăţile şi patronatele medicilor de familie, asociaţii ale medicilor de ambulatoriu, asociaţiile de pacienţi, sindicatele, reprezentanţii producătorilor de medicamente etc”, a spus ministrul.

El a precizat că în prezent MS analizează toate propunerile primite pentru a perfecţiona proiectele de acte normative şi are în vedere finalizarea lor printr-un acord “larg, cuprinzător şi satisfăcător” pentru partenerii săi. “Între timp, am văzut că a apărut un punct de vedere exprimat de Coaliţia profesioniştilor din sistemul sanitar, în legătură cu care doresc să fac cîteva precizări. Încă de la începutul mandatului am pornit de la premisa că reforma sănătăţii nu se poate face decît printr-o amplă şi permanentă consultare. Din acest punct de vedere, din partea Ministerului Sănătăţii a existat şi există toată deschiderea şi implicarea pentru colaborare. Asigurarea unui nivel de venituri decent pentru medici şi personalul medical, găsirea unor soluţii privind finanţarea sistemului, precum şi pentru cheltuirea eficientă a banilor publici sînt preocupări pe care Ministerul Sănătăţii le împărtăşeşte la fel ca întreaga lume medicală, ca întreaga societate românească”, a afirmat demnitarul.

El a menţionat că începînd de sîmbătă conducerea Ministerului Sănătăţii este disponibilă pentru orice dialog solicitat de reprezentanţii Coaliţiei profesioniştilor din sistemul sanitar. “De ce de sîmbătă? Pentru că miercuri, după cum ştiţi, este Consiliu de Administraţie la CNAS, la care particip şi prezidez această şedinţă, după aceea este şedinţă de guvern, iar joi şi vineri sîntem plecaţi la dezbaterea de la Iaşi şi după aceea cîteva întîlniri la Bacău, Piatra Neamţ şi Focşani. De aceea timpul material nu ne permite decît de sîmbătă să reluăm aceste discuţii”, a explicat ministrul.

Potrivit lui Nicolăescu, după patru ani în care “doar s-a vorbit” despre problemele din sistem, inclusiv despre plecarea personalului medical, “fără ca nimeni să îşi asume proiecte concrete” şi să le aducă în faţa opiniei publice, Ministerul Sănătăţii a venit cu pachetul de legi, care este într-o dezbatere publică desfăşurată în toată ţara, nu numai la Bucureşti.

“În aceste condiţii, avînd în vedere faptul că Ministerul Sănătăţii a făcut şi face toate demersurile legislative şi administrative care intră în competenţa sa şi că ne aflăm în plin proces de dezbatere şi negociere a actelor normative care constituie esenţa reformei, considerăm că posibilele proteste nu se justifică, nu au suport real. Spunem acest lucru pentru că toate părţile, sper eu de bună-credinţă, ar trebui să se afle la masa dialogului, aşa cum ne-am propus şi am acţionat pînă în prezent. Tocmai de aceea, Ministerul Sănătăţii invită în continuare la discuţii şi dezbateri pe reprezentanţii sistemului sanitar pentru găsirea celor mai bune soluţii. Fac un apel la responsabilitate şi echilibru, astfel încît pacienţii să nu aibă de suferit în urma eventualelor proteste, iar acestea să nu distorsioneze eforturile de reformare a sistemului medical românesc”, a mai spus reprezentantul Ministerului Sănătăţii.

La sfîrşitul săptămînii trecute, preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a declarat că medicii vor declanşa o grevă generală în luna noiembrie, dacă revendicările cerute de Coaliţia profesioniştilor din sistemul de sănătate nu vor fi luate în considerare de politicieni. Potrivit acestuia, medicii cer acordarea a minimum 6% din PIB pentru sănătate, precum şi o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat. De asemenea, medicii solicită o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi şi consultarea reală a Coaliţiei profesioniştilor din sănătate cu privire la orice măsură care poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.